Din ce materiale este indicat să îți faci mască – sfaturile experților

Acum, că autoritățile din toată lumea au decis că e mai indicat să îți faci mască chiar tu, dacă nu ai acces la una, se pune întrebarea în legătură cu materialele care te protejează cel mai eficient.

Din ce materiale este indicat să îți faci mască – sfaturile experților

De la Raed Arafat și până la Center for Disease Control din SUA, autoritățile au decis că e mai bine să îți faci mască singură decât să nu porți niciuna. Dar cum și, mai ales, din ce să o faci?
CDC și-a publicat vineri ghidul care recomandă purtarea măștilor în public, fie că ai simptome sau nu, ca să eviți să îi infectezi pe alții cu noul coronavirus, dat fiind că există multe indicii că purtătorii sunt contagioși înainte de a fi și simptomatici (de altfel, un procent semnificativ al celor care contractează virusul nu vor fi simptomatici). Tot ei recomandă să donezi măștile chirurgicale sau de alt tip unităților medicale din apropiere, dat fiind că personalul medical din toată lumea este acum extrem de expus infectării, în urma penuriei de echipamente.

Asta te-ar pune, așadar, în postura să îți faci mască chiar la tine acasă, iar specialiști din mai multe țări au ajuns la concluzia că, atunci când faci asta, este important materialul pe care îl folosești. Desigur, pe lângă regulile care își arată cum să manevrezi și să porți o astfel de mască, pentru ca aceasta să fie realmente eficientă.

Cercetările au arătat că sunt mai multe modalități relativ eficiente în care să îți faci mască, iar dacă acestea sunt oarecum la fel de utile când vine vorba de a nu transmite virusul, te protejează în moduri diferite de contractarea lui, lucru care se întâmplă prin inhalarea unor microparticule emise de cei contagioși și rămase în aer.

Așadar, dacă decizi să îți faci mască, ține minte că aceasta nu te va proteja niciodată 100% împotriva coronavirusului, dar și că nu suplinește alte măsuri de precauție, precum distanțarea socială sau spălatul des și insistent pe mâini cu apă caldă și săpun.

De ce să ții cont dacă îți faci mască acasă?

Un studiu condus de doctorul Scott Segal, șeful departamentului ATI de la Wake Forest Baptist Health, un mare centru medical din Carolina, citat de publicația Refinery 29, arată că cele mai eficiente măști confecționate acasă sunt cele realizate din bumbac 100% țesut des și strâns, cu peste 180 fire, pentru că permite mult mai puținor particule să treacă prin el. Dacă nu îți faci mască chiar tu, poți să porți și o eșarfă din bumbac, în cel mai rău caz, dar e indicat (conform CDC) ca aceasta să fie dublată de un sistem de filtrare – poți să folosești în acest scop un filtru de cafea.

Unul dintre cele mai eficiente materiale din care să-ți faci mască, s-a dovedit, sunt materialele dense din bumbac precum cele folosite pentru fețele decorative de pernă. Pe acestea le poți dubla și coase, iar unii oameni de știință afirmă că, dacă le folosești în patru straturi, poți să ajungi la o eficiență a filtrării de 60%. Gândește-te că eficiența unei măști chirurgicale obișnuite, unul dintre cele mai populare modele de pe piață, este undeva la 62-65%, și doar cele N95 filtrează în proporție de 95% particulele din aer.

Dacă nu deții astfel de materiale când te apuci să îți faci mască, e util de știut și că filtrele pentru aspirator se pot dovedi eficiente. La fel și filtrele HEPA; dar acelea sunt mai greu de integrat când faci o mască improvizată.

Sfatul specialiștilor este ca, înainte de a te apuca să îți faci masca, să ții țesătura pe care ai ales-o în dreptul unei surse de lumină, și să o alegi pe cea mai densă, prin care trece cel mai puțin lumina.

Iar după ce ți-ai făcut masca (ai aici modele recomandate de Center for Disease Control din SUA), nu uita că e important să o folosești corect (fără să atingi cu mâinile partea din față câtă vreme o ții pe față, fără să o îndepărtezi pentru câteva momente ca apoi să o pui la loc și având grijă să o îndepărtezi atingând doar șnururile sau elasticele care o țin atașată de cap) și să o speli după fiecare utilizare, la 75 de grade, care este temperatura la care se știe că se distruge virusul gripal. Alcoolul și detergentul sunt considerate eficiente pentru curățare, dar produsele care conțin clor pot să afecteze densitatea țesăturilor, așa încât specialiștii se feresc momentan să recomande această metodă. Nu uita să te speli pe mâini de fiecare dată când speli masca sau hainele cu care ai fost în afara casei.

Citește și:
De ce e important să porți mască, chiar și improvizată?

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Mai multe din health & diet