Instastyle: Under the sun

Sezonul cald este încă în toi, avem nevoie în permanență de inspirații, deci este timpul să afli care fashion icons au avut cele mai cool outfit-uri de până acum în vacanțele lor de vară.

Tiffany Hsu

Una dintre cele mai sofisticate prezențe din modă și social media este posesoarea contului @handinfire. Taiwaneza care ocupă în acest moment funcția de fashion buying director pentru retailer-ul de lux Mytheresa este cunoscută pentru aparițiile sale puse la punct până în cel mai mic detaliu, la care nu renunță nici atunci când se află în concediu.

Alyssa Coscarelli

@alyssainthecity, o prezență mai recentă în social media, s-a făcut remarcată rapid datorită stilului său eclectic, ea îmbinând cu succes piese retro, hippie și sport în cele mai neconvenționale moduri. În zilele petrecute la malul mării a păstrat aceeași direcție, ținutele sale fiind adevărate surse de idei pentru vacanțe boeme sub razele soarelui.

Viky Rader

De origine ucraineană și stabilită la München, @vikyandthekid și-a început cariera în modă de partea cealaltă a baricadei, și anume ca model, pentru ca mai târziu să se decidă pentru creare de content. Naturalețea, autenticitatea și flerul său pentru styling și design au propulsat-o rapid la statutul de fashion influencer, outfit-urile sale fiind întotdeauna feminine, grațioase și cu un touch minimalist.

Citește și:
Cele mai HOT micro-trend-uri fashion ale verii

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din fashion