Tot ce trebuie să știi înainte de prima lecție de patinaj artistic

Vrei să încerci un sport pe cât de relaxant, pe atât de grațios? Îți propunem patinajul artistic, un sport ce trece dincolo de eleganța ținutelor și postura impecabilă și îți aduce o mulțime de beneficii la nivelul corpului și echilibrului.

Tot ce trebuie să știi înainte de prima lecție de patinaj artistic

Vrei să încerci un sport pe cât de relaxant, pe atât de grațios? Îți propunem patinajul artistic, un sport ce trece dincolo de eleganța ținutelor și postura impecabilă și îți aduce o mulțime de beneficii la nivelul corpului și echilibrului. Prima lecție poate părea o adevărată provocare pe patinoar. Dar cu echipamentul potrivit vei cuceri ringul de gheață de la primii pași.

Patinajul nu trebuie să fie doar pentru profesioniști și sportivi de performanță, ci și pentru cei care vor să își îmbunătățească abilitățile sportive. Dacă vrei să accepți o nouă provocare și patinajul artistic este un sport pe care vrei să îl descoperi, începe cu alegerea echipamentului și accesoriilor. Cum te echipezi pentru prima lecție de patinaj artistic și care sunt cele mai importante detalii pentru începători? Află totul chiar aici!

Echipamentul pentru patinaj artistic

Știm că ești entuziasmat să te distrezi pe gheață, dar primele lecții de patinaj artistic trebuie să fie despre siguranță și confort. De aceea, îți propunem să alegi un echipament special conceput pentru patinaj artistic, care îmbină toate elementele de confort, de la protecție termică, până la lejeritate.

Începe cu alegerea patinelor. Patinele de gheață stau la baza performanței sau eșecului tău pe patinoar. Mai exact, întreaga construcție a patinelor, de la lamă, la rigiditatea părții superioare, trebuie să îți ofere stabilitate și eficiență. Dacă lama ascuțită a patinelor îți asigură cea mai bună alunecare, gheata susține glezna și contribuie la menținerea echilibrului. Peste normal să te confrunți cu multe căzături la primele lecții de patinaj artistic, așa că îți recomandăm să alegi patine special create pentru începători, pe care le poți schimba odată ce îți dezvolți echilibrul pe gheață.

Îmbrăcămintea pentru patinaj artistic este definită prin confort și flexibilitate, în special la nivelul picioarelor. Patinajul artistic pune accent pe mișcarea constantă a picioarelor, de la simpla alunecare pe gheață, până la piruete mai complexe. De aceea, colanții pentru patinaj sunt realizați din materiale elastice, ce îți oferă mobilitate excelentă la nivelul picioarelor. Desigur, poți adăuga și o rochie sau fustă pentru patinaj și vei obține un look care să te poarte mai aproape de performanță.

Dar să nu uităm că la primele lecții de patinaj artistic trebuie să punem accent pe protecție. Astfel vei avea nevoie și de accesorii cum sunt mănușile, protecțiile pentru șolduri sau chiar o cască. Toate te protejează de accidentările dureroase sau urmele lăsate de impactul cu gheața. Odată ce vei stăpâni mișcările de bază ale patinajului artistic și menținerea echilibrului nu mai e o problemă, poți renunța la accesoriile de protecție.

Cum alegi echipamentul pentru patinaj artistic?

Patinajul artistic este un sport ce se bazează pe consecvență. Mișcările de bază și alunecarea alternativă pe gheață pot părea greu de stăpânit. De aceea ai nevoie de un echipament pe care poți conta. Înainte să te lași copleșit de ținutele elegante ale sportivilor de performanță, ca începător alte detalii sunt mai importante. Cum trebuie să alegi echipamentul pentru primele lecții de patinaj artistic și care sunt detaliile la care trebuie să fii atent?

  • Probează patinele și asigură-te că se potrivesc foarte bine pe picior. O mărime mai mică sau mai mare va crea disconfort de la prima purtare.
  • Optează pentru patine dedicate începătorilor, ce stabilizează piciorul și îți oferă o viteză de alunecare moderată ca să înveți mișcările de bază fără riscul accidentărilor.
  • Alege un costum de patinaj artistic din materiale elastice, pentru libertate de mișcare și flexibilitate. De la dresuri speciale pentru patinaj, până la rochii și costume, îți poți personaliza echipamentul pentru patinaj artistic după propriile gusturi.
  • Poartă un echipament pentru protecție termică. Șosetele mai groase, mănușile sau chiar dresuri cu protecție termică, toate contribuie la confortul tău pe ringul de gheață.

Pregătește-te pentru prima lecție de patinaj artistic și alege echipamentul care să îți ofere confort și încredere pe ringul de gheață.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din advertorial