Displazia de șold, de la maternitate la primii pași: ce se verifică și când

Dintre toate afecțiunile din ortopedia pediatrică, displazia de dezvoltare a șoldului are cel mai bun raport între efortul de depistare și beneficiul tratamentului. O ecografie de câteva minute, făcută la timp, poate înlocui o operație. Dacă este ratată, aceeași afecțiune ajunge să fie descoperită la primii pași sau, uneori, abia la adolescență, când opțiunile sunt mult mai complicate.

Ce înseamnă, de fapt

Șoldul este o articulație de tip bilă și cupă: capul femurului se așază într-o cavitate a bazinului, numită cotil. La nou-născut, ambele sunt încă în mare parte din cartilaj și se modelează reciproc. Dacă bila nu stă centrat în cupă, cupa nu se dezvoltă corect, iar relația dintre ele se deteriorează progresiv.

Termenul „displazie de dezvoltare' acoperă un spectru: de la un șold ușor imatur, care se maturizează singur, până la o luxație completă, în care capul femural este în afara cupei.

Cine are risc mai mare

• prezentația pelviană, mai ales în ultimul trimestru, indiferent dacă nașterea a fost naturală sau prin cezariană;
• istoricul familial: un părinte sau un frate tratat pentru displazie;
• sexul feminin, de câteva ori mai frecvent;
• primul copil și oligoamniosul, adică lichidul amniotic redus;
• gemelaritatea și greutatea mare la naștere;
• asocierea cu torticolisul congenital sau cu deformări ale picioarelor, semn că poziția intrauterină a fost strâmtă;
• înfășatul strâns, cu picioarele întinse și lipite, obicei care crește riscul după naștere.

Important: mai mult de jumătate dintre copiii diagnosticați nu au niciunul dintre acești factori. De aceea examinarea clinică se face la toți nou-născuții, iar în multe centre ecografia se recomandă tuturor, nu doar grupelor cu risc.

Ce se verifică și când

La maternitate, medicul de ortopedie pediatrică face manevrele clasice, prin care încearcă să simtă dacă șoldul iese sau intră în cupă. Sunt utile, dar nu detectează toate formele: un șold doar imatur, fără instabilitate, nu dă niciun semn la examinare.

Între 4 și 6 săptămâni se face ecografia de șold. Este momentul optim: mai devreme, multe șolduri apar imature fără să fie bolnave, iar mai târziu se pierde timp prețios de tratament. Ecografia nu doare, nu folosește radiații și durează câteva minute.

După 4–6 luni, când oasele încep să se mineralizeze, ecografia devine mai puțin utilă, iar evaluarea se face prin radiografie.

Cum se citește rezultatul

Ecografia de șold se interpretează, cel mai frecvent, după metoda Graf, care măsoară doi unghiuri și încadrează șoldul într-un tip:

• tip I – șold normal, matur; nu necesită nimic;
• tip IIa – imatur pentru vârstă, frecvent la primele săptămâni; se recontrolează;
• tip IIb, IIc – displazie, cu grade diferite; necesită tratament;
• tip D, III, IV – șold decentrat sau luxat; necesită tratament imediat.

Pe lângă tip, buletinul conține unghiurile alfa și beta. Cifra care contează cel mai des este alfa: cu cât este mai mare, cu atât cupa este mai bine formată. Interpretarea finală aparține medicului care a și examinat copilul, nu doar hârtiei.

Tratamentul, pe etape de vârstă

Până la 6 luni: hamul Pavlik. Este un sistem de curele care ține șoldurile flectate și depărtate, poziția în care capul femural stă centrat în cupă și o stimulează să se dezvolte. Se poartă permanent, cu excepția momentelor stabilite de medic, timp de câteva săptămâni până la câteva luni, cu controale ecografice repetate. Rata de succes este foarte bună dacă tratamentul începe devreme.

Între 6 și 18 luni. Dacă hamul nu mai este potrivit sau nu a reușit, se încearcă reducerea sub anestezie și imobilizarea în aparat gipsat pelvipedios. Uneori se asociază o tenotomie a adductorilor, adică secționarea unui tendon care trage șoldul spre interior.

După 18 luni sau în formele rezistente. Este nevoie de operație: repunerea deschisă a șoldului și, în funcție de vârstă și de forma cupei, intervenții pe bazin sau pe femur, pentru a asigura acoperirea capului femural.

Această progresie explică de ce se insistă atât pe primele săptămâni: fiecare etapă pierdută transformă un tratament simplu într-unul mai complicat.

Ce pot observa părinții acasă

• pliuri asimetrice la coapse sau la fese, mai ales dacă apar într-un singur plan;
• un picior care pare mai scurt;
• limitarea depărtării unui șold la schimbarea scutecului; un șold care se depărtează clar mai puțin decât celălalt este un semn important;
• un pocnet repetat la mobilizarea șoldului;
• după începerea mersului: mers legănat, mers pe vârful unui picior, șchiopătat.

Pliurile asimetrice singure nu înseamnă displazie; sunt frecvente și la copii sănătoși. Ele sunt doar un motiv de a face ecografia, nu un diagnostic.

Ce ajută și ce nu

• Ajută: purtarea copilului în poziție cu șoldurile flectate și depărtate, așa-numita poziție de broscuță, în marsupii sau eșarfe potrivite ca design.
• Ajută: înfășatul lejer la nivelul picioarelor, care lasă genunchii și șoldurile să se miște.
• Nu ajută și poate dăuna: înfășatul strâns, cu picioarele întinse și lipite.
• Nu ajută: dublarea scutecului ca tratament; a fost folosită în trecut, dar nu înlocuiește hamul.
• Nu grăbește nimic: premergătorul, la copiii cu sau fără displazie.

De ce contează pe termen lung

Un șold displazic netratat nu doare în copilărie. Durerea apare mult mai târziu, la vârsta adultă, sub forma unei artroze precoce, uneori la 30–40 de ani, cu indicație de protezare. Tocmai pentru că decalajul este de decenii, screeningul din primele săptămâni rămâne una dintre cele mai eficiente investiții medicale făcute pentru un copil.