Diversificarea este un moment important pentru bebelușul tău dar, în același timp, plin de emoții pentru tine. Este normal să fie așa, mai ales dacă este singurul copil și nu ai mai trăit această experiență până acum. Cel mai probabil ai citit o mulțime de articole și ai interacționat cu mămicile din cercul tău de prieteni, pentru a înțelege mai bine perioada care urmează, dar lucrurile tot par să fie neclare.
Venim în ajutorul tău cu câteva sfaturi utile și îți recomandăm anumite achiziții care te vor face să treci prin tot acest proces mult mai ușor, iar bebelușul tău se va bucura de fiecare gust nou.
Pentru orice nelămurire legată începerea diversificării, apelează la medicul pediatru
Diversificarea este un proces aparte pentru fiecare copil, iar experiența altei persoane poate să nu se aplice și în cazul tău. Probabil știi că diversificare începe la 6 luni dar, în funcție de organismul copilului tău și nivelul lui de dezvoltare, această vârstă poate să oscileze, existând cazuri când cel mic începe să descopere gusturi noi încă de la 4 luni. Tot medicul tău o să-ți ofere și un mic ghid cu alimentele permise în funcție de vârstă.
În timpul mesei, bebelușul trebuie să stea confortabil și în siguranță
Trebuie să te gândești că, la fel cum tu adopți o poziție corectă în timpul mesei, și în cazul celui mic o să fie nevoie de o anumită postură. În același timp, trebuie să se simtă confortabil, fără să fie jenat de anumiți factori, și să fie în siguranță. Deși pare greu să îndeplinești toate aceste criterii, opțiunile sunt multiple. Cei de la Babyneeds.ro știu cât de important este acest aspect, astfel că oferă multe modele de scaune de masă, din care poți alege modelul potrivit pentru copilul tău. Poți crea o poveste din momentul mesei, prin alegerea culorilor și a veselei speciale pentru el. Gingiile trebuie să fie, la rândul lor, protejate, iar tacâmurile din silicon sau bambus sunt o alegere sigură.
Apelează la un curs de prim ajutor adresat părinților
Una dintre cele mai mari temeri ale părinților este posibilitatea ca cel mic să se înece cu bucățele de mâncare. Din această cauză, este necesară o postură corectă și atenția sporită a părintelui. Un curs de prim ajutor te va ajuta să te liniștești și să ai control asupra situației. De obicei, aceste cursuri se desfășoară în weekend și nu au un preț extrem de ridicat, oferind tuturor posibilitatea de a participa.
Așadar, cel mai important lucru este să-i oferi celui mic un mediu sigur în care poate să descopere mâncarea și să ai siguranța că totul va decurge bine. Nu uita că emoțiile tale se transferă și asupra lui, prin urmare trebuie să fie un moment relaxat, fără prea multe griji legate de murdărie sau un aliment refuzat.
Sursă foto: negativespace.co