Cadouri experiență pentru un Crăciun activ

Cadouri experiență pentru un Crăciun activ

Dacă vrei să cumperi fericire, cercetătorii (britanici :D) au un sfat bun pentru tine: atunci când faci un cadou, este mai bine să cheltuiești banii pe o experiență, decât pe ultimul model de iPhone. Dacă scopul tău este să aduci fericire și bucurie în viața cuiva, vei reuși să faci acest lucru mai degrabă cu o experiență, decât cu un obiect. Cele mai frumoase cadouri de Crăciun nu încap în pachete frumos ambalate, ci sunt experiențe memorabile.

Iată câteva experiențe deosebite pe care le poți face cadou de Crăciun, dacă ți-ai propus ca anul acesta să fii original și să-i impresionezi cu adevărat pe cei la care ții cel mai mult.

Trei experiențe frumoase pentru un Crăciun altfel

1. Karting indoor pentru iubitorii de adrenalină

Acesta este un cadou care se potrivește foarte bine bărbaților. Te poți gândi la el dacă vrei să-ți surprinzi iubitul, soțul, un prieten foarte bun, fratele sau altă persoană activă din viața ta.

Kartingul este distractiv, dar are și o serie de beneficii pentru sănătate: stimulează concentrarea, te face să te simți bine, îți îmbunătățește reflexele, te ajută să fii mai vigilent și să te conectezi cu alte persoane. De Crăciun, îți propunem să oferi o astfel de experiență care poate deveni memorabilă.

Cursa de karting durează 8 minute și are loc în incinta Romexpo, pe karturi electrice SODI RSX, foarte moderne. Pentru că locația este indoor și deschisă tot anul, cel care va primi cadou această experiență, se va putea bucura de ea chiar și în luna ianuarie, imediat după Crăciun. Cu toate acestea, valabilitatea experienței este de 12 luni.

2. O ședință de masaj

Cum ai putea să închei mai bine anul, dacă nu cu o ședință de masaj, de relaxare și răsfăț? În locul cadourilor clasice pe care le-ai putea așeza sub brad, de Crăciun, îți recomandăm să alegi o astfel de experiență inedită, de răsfăț suprem. Cadoul este ideal pentru sora ta care este acolo atunci când ai nevoie de ea, pentru prietena ta cea mai bună care te susține în toate, pentru iubita sau soția ta care se implică atât de mult în bunul mers al familiei, încât deseori uită de ea.

Experiența luxului autentic implică o ședința de 145 de minute, împărțită pe mai multe etape: hammam pentru tălpi, masaj cu lumânări calde, tratament facial, clipe de leneveală în jacuzzi și exfoliere cu gommage doux, tiare și iasomie. După o astfel de experiență, oricine va fi pregătit să înceapă anul nou în formă, cu o bună energie.  

3. Atelier de pictură

O astfel de experiență funcționează la fel de bine atât pentru copii, cât și pentru adulți. Poți alege cursuri de pictură pentru toate vârstele, ateliere de artă și hobby pentru adulți și copii, pictură după model, pictură intuitivă, icoane pe sticlă sau pictură abstractă. Acesta este un cadou relaxant, creativ și original.

Ce s-a întâmplat cu jucăriile pe care Moș Crăciun le-a lăsat sub brad, anul trecut, pentru copilul tău? Cel mai probabil, au ajuns undeva la baza sacului de jucării sau uitate într-un sertar prăfuit. Anul acesta, fii un Moș Crăciun mai inspirat și oferă copilului tău o experiență care îi poate îmbogăți abilitățile și care îi poate deschide apetitul pentru artă și creație.

Cu adevărat, cadourile experiență ar trebui să se afle pe lista ta de surprize pentru Crăciun, mai ales dacă cei dragi ție sunt oameni activi, deschiși spre nou și pregătiți pentru aventură. 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
substantial.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din advertorial