Ce se întâmplă când privești moda cu ochii unui arhitect?

De la volumele lui Cristóbal Balenciaga la experimentele lui Issey Miyake și Iris van Herpen, moda și arhitectura au surprinzător de multe în comun. O poveste despre proporții, structuri, materiale și relația dintre corp și spațiu.

Am studiat arhitectura și, probabil din acest motiv, nu am încetat niciodată să privesc hainele și ca pe niște obiecte construite. Mă interesează felul în care un material capătă volum, cum o linie poate schimba o siluetă sau cât de mult contează proporțiile. Între un plan de arhitectură și un tipar de croitorie există o asemănare fascinantă: ambele transformă o idee desenată pe hârtie într-o formă tridimensională. Sigur, o clădire nu trebuie să se miște odată cu tine, iar o rochie nu are nevoie de autorizație de construire. Dar cele două discipline împărtășesc o preocupare esențială: relația dintre corp, material și spațiu.

Să începem cu unul dintre cele mai interesante concepte din arhitectură: spațiul gol. În modă, suntem obișnuiți să privim croiala, textura sau culoarea, însă uneori ceea ce nu vedem este la fel de important. Cristóbal Balenciaga a înțeles asta extraordinar de bine. În 1957, când a introdus celebra sack dress, designer-ul a renunțat la talia marcată și a propus o siluetă care se desprindea de corp. Materialul nu mai trebuia să urmărească fiecare curbă, iar spațiul dintre piele și țesătură devenea parte din design.

Aceeași importanță acordată spațiului o regăsim în arhitectura lui Tadao Ando. În Church of the Light, construită în Japonia în 1989, arhitectul transformă un interior auster din beton într-o experiență spectaculoasă printr-o simplă deschidere în formă de cruce, prin care pătrunde lumina. În ambele cazuri, ceea ce este lăsat liber devine la fel de important ca forma construită.

Dacă Balenciaga a redefinit spațiul din jurul corpului, Charles James a tratat construcția vestimentară cu o precizie aproape inginerească. Celebrul său model Four-Leaf Clover, realizat în 1953, ascundea sub suprafața elegantă structuri de susținere și calcule minuțioase. Cele patru volume ale fustei formau o compoziție geometrică spectaculoasă. O abordare comparabilă poate fi observată la arhitectul Félix Candela, ale cărui structuri subțiri din beton armat transformau calculele geometrice în forme de o eleganță surprinzătoare. Acoperișul restaurantului Los Manantiales din Ciudad de México, realizat în 1958, pare aproape o sculptură, deși geometria sa este esențială pentru stabilitatea construcției. Ceea ce fascinează în ambele exemple este contrastul dintre complexitatea structurii și naturalețea rezultatului.

Dar arhitectura înseamnă și înțelegerea materialelor. Iar aici, Issey Miyake rămâne un reper. Pentru el, țesătura nu era ceva ce trebuia pur și simplu croit, ci un punct de plecare pentru experiment. Prin Pleats Please, lansat în 1993, a transformat plierea într-un sistem care oferea hainelor volum și libertate de mișcare. Ulterior, proiectul A-POC, dezvoltat împreună cu Dai Fujiwara, a explorat posibilitatea de a produce forme vestimentare pornind de la un singur fir. Un exemplu interesant din arhitectură este pavilionul itinerant IBM, proiectat de Renzo Piano în anii 80. Structura sa modulară, alcătuită din arce repetate, putea fi adaptată diferitelor amplasamente, demonstrând cum un sistem constructiv flexibil poate genera forme și configurații variate. Aceeași curiozitate pentru relația dintre material, structură și funcționalitate se regăsește în creațiile lui Miyake.

Există însă și designeri pentru care corpul nu reprezintă un set de proporții obligatorii. În colecția Comme des Garçons SS97, Body Meets Dress, Dress Meets Body, Rei Kawakubo a propus volume capitonate, amplasate asimetric, care modificau radical silueta. Nu încerca să corecteze sau să idealizeze corpul, ci să imagineze o altă relație între interior și exterior. Iris van Herpen explorează această libertate prin tehnologii și materiale experimentale. Colaborările sale cu arhitectul Philip Beesley demonstrează cât de interesantă devine moda atunci când tehnicile celor două discipline se întâlnesc cu adevărat.

Și totuși, poate cea mai utilă legătură dintre modă și arhitectură este proporția. Nu trebuie să porți o creație experimentală ca să îi înțelegi importanța. Un sacou cu umeri mai lați, lungimea unui palton sau poziția taliei pot modifica întreaga compoziție a unei ținute. Exact cum dimensiunea unei ferestre sau înălțimea unui plafon schimbă percepția unui spațiu.

Până la urmă, moda și arhitectura au fiecare propriul limbaj, propria istorie și propriile reguli, dar împărtășesc aceeași fascinație pentru formă, proporții și materiale. Iar atunci când privești o rochie ca pe o construcție și o clădire ca pe o compoziție de volume și spații, începi să descoperi conexiuni neașteptate. Partea cea mai interesantă este că, odată ce le-ai observat, îți va fi destul de greu să nu le mai vezi.

Citește și:
Paltonul este ținuta: piesa care schimbă regulile de styling în FW26

Foto: www.vam.ac.uk, Profimedia, www.kci.or.jp, www.philipbeesleystudioinc.com, Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din fashion