Rochiile si fustele lungi pana in pamant – cum se poarta?

Domnica Margescu are solutia pentru orice problema legata de stil. Trebuie doar sa indraznesti sa intrebi!

Rochiile si fustele lungi pana in pamant – cum se poarta?

Rochiile maxi si-au facut loc in acest sezon datorita designe­rilor care s-au hotarit sa dea o noua interpretare curentului hippie. In acest caz, este de inteles ca rochia maxi a devenit un must.

Eu te sfatuiesc sa iti faci curaj si sa cauti in colectiile acestei veri cel putin o rochie maxi care sa iti placa. Niciodata nu e prea tirziu sa introduci un nou element in garde­roba… si nu, nu trebuie neaparat sa fii foarte inalta ca sa-ti vina bine o astfel de rochie. Oricum, nu uita ca platformele sint inca foarte in!

Avantajul rochiei maxi este ca, fiind atit de larga si de lunga, acopera toate imperfectiunile corpului. Atentie, insa, asta nu inseamna ca poti renunta la programul tau de mentinere a siluetei…

Iata citeva sfaturi practice pentru viitoarea ta rochie de rezistenta:

1. Rochia maxi va fi cea mai importanta piesa pentru vacanta ta de vara. Nu exista nimic mai agreabil decit sa te relaxezi intr-o rochie din bumbac, lunga si larga.

2. Daca vrei sa o porti la o petrecere, te sfa­tuiesc sa ii aplici un cordon in talie si sa alegi si o poseta plic potrivita. In acest caz, nu ai neaparata nevoie de pantofi cu toc. O pereche de balerini din piele lacuita se potrivesc de minune.

3. Aceeasi rochie poate fi exploatata si la plaja, dar de aceasta data neaparat cu o pereche de sandale ro­mane (nu cu flip-flops!) si cu o geanta din material textil, purtata in banduliera.

4. Evita culoarea neagra cind vine vorba de rochia maxi. Te sfa­tuiesc sa alegi una in culori puternice sau cu imprimeu floral.

5. Coafura perfecta pentru aceasta rochie este una naturala, cu parul lasat liber si cu carare pe mijloc.

6. O esarfa lunga, intr-o culoare pastelata, este accesoriul perfect pentru rochia maxi in stil hippie. Si nu uita ca o poti purta si ca turban.

7. Citeva bratari din lemn, de dimensiuni diferite, pot completa tinuta noastra de rezistenta. Sper ca ti-ai dat seama pina la urma ca rochia lunga este chiar foarte simplu de purtat, neavind nevoie de prea multe artificii.

Si nu uita ca in aceasta vara trebuie sa pui accentul pe feminitate... iar rochia maxi te ajuta si in aceasta privinta!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din fashion