Vlad Gherman a dezvăluit pe rețelele de socializare câteva imagini inedite de la pregătirile pentru noul lui proiect.
Vlad Gherman și Oana Moșneagu au devenit cunoscuți datorită aparițiilor în diverse seriale, acesta fiind și modul în care cei doi s-au cunoscut.
Vlad Gherman a dezvăluit pe rețelele de socializare câteva imagini inedite de la pregătirile pentru noul lui proiect. Este vorba despre un film regizat de Dan Chișu, însă titlul producției nu a fost încă dezvăluit. Vlad a publicat însă un video cu secvențe din timpul filmărilor și a menționat câțiva dintre actorii care i se alătură în distribuție: Andreea Vasile (Iubire cu parfum de lavandă), comediantul Alexandru Minculescu (Mincu) și actorul Radu Micu.
Potrivit detaliilor, rolul principal este interpretat de Alexandru Minculescu, iar filmările au avut loc în luna iunie. În imaginile postate de Vlad Gherman, acesta apare purtând un costum de șeic, în timpul unor repetiții. Actorul a oferit câteva detalii și în descrierea postării de pe Instagram.
„O onoare și o bucurie sinceră să joc în cel mai recent lungmetraj semnat de Dan Chișu. Îți mulțumesc că m-ai invitat în povestea ta — chiar dacă n-am avut mult de jucat, m-am bucurat să-mi fac din nou meseria, cu emoția și responsabilitatea pe care le simt de fiecare dată când intru pe un platou. Abia aștept să văd filmul pe marele ecran!”, a scris acesta pe rețelele de socializare.
Vlad Gherman și Oana Moșneagu nu mai apar în distribuția celor mai recente producții tv, lucru care i-a nedumerit și îngrijorat pe fanii lor. Într-un interviu acordat recent, actorul a vorbit deschis despre acest aspect.
„În ultima vreme, suntem mult mai activi pe social media. Ne-am dat seama că aceasta este direcția pe care trebuie să mergem, în direcția de cupluri, chestii funny (n.r: drăguțe), care ne definesc. Sunt mulți cei care se regăsesc în astfel de situații, pe care le expunem noi. Probabil că ne ajută și actoria, evident, pentru că putem să facem fel și fel de fețe, de figuri și de grimase. Oana este cea care se ocupă de documentare, ea face scounting, se uită la filmulețe, la TikTok-uri, facem niște mini-scenete. Încercăm să facem și lucruri originale. Ideea e că am avut noi revelația asta că trebuie să mergem pe linia asta de cupluri, de funny și, într-adevăr, chiar au prins toate filmulețele făcute de noi”, a povestit actorul pentru Click!.
Fanii vor avea în curând ocazia de a-i vedea pe marile ecrane, într-o comedie care se va lansa în toamna acestui an.
„În prezent, nu mai jucăm în seriale, dar avem un lungmetraj intitulat ‘Fete, filme și băieți’, pe care l-am filmat anul trecut și care va fi lansat în toamnă. Jucăm amândoi, însă în film nu suntem un cuplu. Suntem în cuplu cu alți actori. Este un film de comedie, s-a râs foarte mult la filmări. S-a făcut o vizionare la care oamenii au reacționat foarte bine, au râs și au zis că va fi o super comedie. Abia așteptăm lansarea, Doamne ajută!”, a mai povestit Vlad pentru sursa citată.
Foto: Arhiva ELLE