Raluca Bădulescu, amintiri de colecție de la prima întâlnire cu soțul ei. Cei doi au o relație de 13 ani: „Îl așteptam”

Raluca Bădulescu a dezvăluit că își amintește și acum prima întâlnire cu soțul ei, Florin. Vedeta nu a uitat nici cele mai mici detalii, mărturisind că a fost dragoste la prima vedere.

Raluca Bădulescu, amintiri de colecție de la prima întâlnire cu soțul ei. Cei doi au o relație de 13 ani: "Îl așteptam"

Raluca Bădulescu și soțul ei au o relație de mai bine de 13 ani. Jurata de la „Bravo, ai stil!” a vorbit despre căsnicia cu Florin Stamin și despre cum au reușit să treacă peste toate obstacolele din cuplu.

Raluca Bădulescu își amintește și acum prima întâlnire cu soțul ei

Vedeta își amintește și acum prima întâlnire cu partenerul ei de viață. Potrivit spuselor sale, a fost dragoste la prima vedere și a mărturisit ce a atras-o cel mai mult la bărbatul care i-a devenit soț. Raluca Bădulescu a povestit pentru VIVA! cum s-au întâlnit cei doi, amintinu-și și cele mai mici detalii.

„Da, îmi amintesc cum era îmbrăcat. Ochii, privirea, atitudinea, comportamentul, imaginea sunt primele lucruri care mă atrag la un bărbat. Nu sunt și nu am fost niciodată o femeie superficială. Privirea este cea mai importantă, ea spune o mie de lucruri despre un om. Ne-am cunoscut la sfârșitul unei veri, venise de la Ibiza, purta un still boho-chic specific Ibizei pe care nu îl mai văzusem. M-a atras și din punct de vedere fizic, dar și cu lookul său. Avea o nonșalanță, un aer special. A fost dragoste la prima vedere”, a spus Raluca Bădulescu.

Jurata de la „Bravo, ai stil!” și-a cunoscut partenerul când avea 34 de ani și a știut imediat că el este cel cu care vrea să își petreacă tot restul vieții. Stilul vestimentar, dar și privirea lui au fost slăbiciunile vedetei, care s-a îndrăgostit pe loc de bărbatul din fața ei.

Cu toate că a mai fost căsătorită, Raluca Bădulescu nu a încetat să mai viseze la bărbatul potrivit ei. Ba mai mult, vedeta a spus că povestea dintre ea și Florin este una plină de aventuri, care se scrie și în ziua de astăzi.

„Aveam 34 de ani și îl așteptam pe Făt-Frumos. Am fost foarte fericită cu primul meu soț, Vali Pungă, în continuare avem o relație extraordinară, dar îl așteptam pe acel bărbat de care eram convinsă că există pentru mine. Pur și simplu am știut de când l-am văzut pe Florin că el este acela predestinat, cred în destin, cred în Dumnezeu, cred în minuni, ele există. Ne-am căsătorit la trei luni după ce ne-am cunoscut, cununia religioasă am făcut-o la 10 ani după ce ne-am cunoscut. Am plecat la Ibiza, unde am stat trei luni, și ne-am reîntors în țară. Apoi ne-am mutat doi, trei ani în Spania. Este o poveste care se scrie în continuare”, a mai spus vedeta.

Vedeta nu crede în compromisuri

Când vine vorba despre pasiunile lor, Raluca Bădulescu a precizat că amândoi cred în libertate și adoră să se vadă fericiți. Ba mai mult, vedeta nu crede în compromisiuri și este fericită pentru că soțul ei are aceleași păreri.

„Sunt o răsfățată a sorții. Sunt binecuvântată de Dumnezeu. Nu cred în compromisuri. O relație bazată pe compromis se rupe. Cred în libertate, în a-l lăsa liber pe cel de lângă tine, trebuie să ne dezvoltăm împreună și separat, să ne bucurăm împreună și separat, să avem un anumit tip de relație care să ne permită să fim fericiți fără a avea constrângeri. Sunt o tipă încăpățânată. Amândurora ne plac aceleași lucruri, avem același stil de viață, ne place să zâmbim, nu am renunțat la ce ne place pentru celălalt. Dacă renunți la ceva pentru celălalt, în acel moment se rupe ceva în tine și lucrurile nu vor merge bine. Ne completăm perfect. Amândoi suntem un tot”, a adăugat Raluca pentru VIVA!.

Citește și:
Andreea Marin dezvăluie de ce nu se căsătorește cu partenerul ei, Adrian Brâncoveanu

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din people