Anunțul făcut de Alina Sorescu, în plin divorț de Alexandru Ciucu: „Este o perioadă sensibilă”

Alina Sorescu a făcut un anunț important, fiind aflată în plin proces de divorț.

Anunțul făcut de Alina Sorescu, în plin divorț de Alexandru Ciucu: „Este o perioadă sensibilă”

Alina Sorescu se află în plin proces de divorț, însă acest lucru nu o oprește să își îndeplinească visele din punct de vedere profesional. Artista și-a anunțat fanii că le pregătește o surpriză de proporții și este foarte entuziasmată ocazia care i s-a oferit.

Cântăreața face tot posibilul să treacă cu bine peste perioada tumultoasă în care se află. În ultimul timp, Alina Sorescu s-a concentrat mai mult pe cariera sa, cu toate că este în mijlocul unui conflict cu fostul partener de viață, Alexandru Ciucu. Deși divorțează de designer, vedeta nu se lasă doborâtă de probleme și face tot posibilul pentru a-și vedea visul cu ochii.

Alina Sorescu, anunț făcut în plin proces de divorț

Astfel, Alina Sorescu și-a anunțat fanii printr-un interviu pentru Viva! că organizează un spectacol alături de copii de la școala sa de muzică. Vedeta adoră să lucreze cu cei mici, iar în ultimii ani s-a axat pe trupa ei de copii cu care participă la concursuri și evenimente. Cum muzica a făcut mereu parte din viața ei, artista se bucură să ofere din cunoștințele sale și să îi aibă alături de copii.

Cântăreața a subliniat faptul că este foarte entuziasmată pentru concertul de la Sala Palatului, unde va avea și invitați pe măsură. Cleopatra Stratan și Edward Sanda sunt printre invitații anunțați de cântăreață și vor lua parte la spectacolul de poveste unde vor fi interpretate momente din clipul muzical „Suflet de copil”.

„Sunt foarte entuziasmată că voi avea propriul show la Sala Palatului, alături de trupa mea de pici. Este visul oricărui artist, iar momentul va fi numai bun, când revin cei mici din vacanța de vară. Picii mei sunt bucuroși că vor avea toată scena numai pentru ei și că vom recrea atmosfera de poveste din clipul nostru nou Suflet de copil. Deși este o perioadă sensibilă din punct de vedere personal, mă bucur de reușitele mele profesionale, care vin ca o încununare a atâtor ani de scenă. L-am invitat în spectacol pe Edward Sanda, care ne-a compus melodia nouă, care îi cunoaște pe picii mei și deja îi îndrăgește. Va fi alături de noi Cleopatra Stratan, care a început să cânte la vârsta picilor mei și este un etalon al melodiilor pentru copii.”, a declarat Alina Sorescu, pentru Viva.ro.

Experiența acumulată în ani de carieră a determinat-o pe Alina Sorescu să își deschidă propria școală de muzică pentru copii, iar cei mici sunt foarte încântați de fiecare apariție pe scenă. Acesta este și cazul de față, vedeta declarând că „picii” săi abia așteaptă să cânte la Sala Palatului.

Citește și:
Vlad Gherman și Oana Moșneagu vorbesc despre finalul serialului Adela: „Am început să ne întristăm'

FOTO: Arhivă ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din people