Sînziana Iacob este însărcinată și a făcut anunțul într-un mod inedit pe contul său de Instagram

Sînziana Iacob este însărcinată și a făcut anunțul oficial pe contul său de Instagram, unde este urmărită de peste 200.000 de oameni.

Sînziana Iacob este însărcinată și a făcut anunțul într-un mod inedit pe contul său de Instagram

Sînziana Iacob este însărcinată, iar vedeta a făcut anunțul oficial prin intermediul unui material video postat pe contul său de Instagram, @sinzianasooper. Video-ul, pe care îl vedeți mai jos, a fost însoțit și de un text în care celebra influenceriță a detaliat emoțiile pe care le resimte de când a aflat că ea și partenerul său de viață, chef-ul Alexandru Iacob, așteaptă un copil.

„În 2020 Dumnezeu a trimis la noi o Scânteie de Lumina Divină, Pură și Curată, ca o picătură de roua. 🕊 În Inima mea Cerească e doar cântec, bucurie și recunoștință, mulțumind zilnic pentru așa o magnifica splendoare! 💫 „, a postat aceasta.

Sînziana Iacob este însărcinată în trei luni – acest detaliu a fost împărtășit fanilor tot pe rețeaua de socializare unde aceasta a folosit prilejul anunțului și pentru a-i transmite un mesaj de dragoste partenerului său de viață.

„În inima mea de Soare de 3 luni este cea mai mare sărbătoare! 🤍Te iubesc @alexandru.iacob_ ! Sunt cea mai fericită pentru că în această călătorie, Tu ești cel care mă ține în inimă, în brațe și de mână! 😇”.

Vestea că Sînziana Iacob este însărcinată vine la doi ani după ce aceasta a fost cerută în căsătorie de Alexandru Iacob. Cei doi vor deveni părinți pentru prima dată anul acesta. Alexandru Iacob a devenit cunoscut în 2014, în urma participării sale la competiția Top Chef, de la Antena 1.

Sînziana Iacob a debutat în blogosfera din România pe platforma blackwhitestyle.ro, unde a scris vreme de 3 ani împreună cu prietena ei. De pe 1 iunie 2017 aceasta a activat pe cont propriu și este în acest moment unul dintre cei mai urmăriți influenceri de beauty din România. Materialele ei predilecte tratează subiecte legate de frumusețe și machiaj, dar Iacob postează și ținute, detalii din călătorii și recomandări, atât pe blog, cât și pe profilurile sale de pe Instagram și YouTube. Videoclipul care anunța că Sînziana Iacob este însărcinată a strâns până la această oră peste 180.000 de vizualizări.

Citește și:
Zoe Kravitz divorțează după nici 2 ani de căsătorie

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people