Shia LaBeouf a ajuns în cele din urmă la o înțelegere în procesul de agresiune sexuală față de fosta sa iubită, FKA Twigs.
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2025/07/colaj-cu-fka-twigs-si-shia-labeouf.jpg)
FKA Twigs a pus punct oficial procesului intentat fostului partener, actorul Shia LaBeouf, la aproape patru ani după ce l-a acuzat public de abuz fizic, emoțional și sexual.
Potrivit documentelor judiciare, artista britanică în vârstă de 37 de ani (născută Tahliah Debrett Barnett) a cerut renunțarea la toate acuzațiile împotriva lui LaBeouf, 39 de ani, „cu prejudiciu”, ceea ce înseamnă că nu va mai putea redeschide cazul în instanță în viitor.
Procesul, intentat în 2020, solicita despăgubiri de 10 milioane de dolari și conținea acuzații de agresiune sexuală, violență fizică și traume emoționale, pe perioada relației lor.
FKA Twigs și Shia LaBeouf s-au cunoscut pe platourile filmului semi-autobiografic Honey Boy din 2019, în care artista a avut un rol. Într-o declarație oferită publicației DailyMail.com, avocații ambelor părți au confirmat că disputa s-a soluționat în afara instanței.
„Hotărâți să găsim o cale constructivă înainte, am decis să ajungem la o înțelegere amiabilă. Deși detaliile acordului vor rămâne private, ne dorim reciproc fericire personală, succes profesional și liniște în viitor”, au transmis avocații celor doi. Shia LaBeouf a fost reprezentat de Shawn Holley, iar Twigs de Bryan Freedman, avocatul din Los Angeles care îl apără în prezent și pe actorul Justin Baldoni într-un caz împotriva actriței Blake Lively.
Plângerea inițială a lui Twigs conținea acuzații extrem de grave, inclusiv faptul că LaBeouf i-ar fi transmis în mod conștient o boală cu transmitere sexuală și ar fi amenințat că se sinucide împreună cu ea, provocând un accident de mașină. Ea a mai susținut că actorul ar fi agresat-o fizic la o benzinărie, într-un incident ulterior.
Shia LaBeouf a negat o mare parte dintre acuzații, dar, la momentul intentării procesului, a recunoscut public comportamentul său abuziv.
„Nu am scuze pentru alcoolismul sau agresivitatea mea, doar explicații raționale”, a declarat el pentru The New York Times. „Am fost abuziv cu mine însumi și cu cei din jurul meu ani de zile. Îmi este rușine de acest trecut și îmi pare rău față de cei pe care i-am rănit.”
În martie 2024, într-un interviu sincer acordat revistei Vogue, FKA Twigs a povestit cât de profund au afectat-o traumele din acea relație:
„Naiv, am crezut că va fi ca orice altă despărțire – că voi fi tristă șase luni sau un an și apoi va fi bine. Dar adevărul este că abuzul îți schimbă complet sistemul nervos. Toleranța mea la stres este acum mult mai mică, iar corpul meu reacționează într-un mod extrem – îmi arată clar când suferă.”
Twigs a făcut publice acuzații explozive în procesul ei, la care LaBeouf a răspuns abia în 2022, când a vorbit despre trecutul său într-un mod pe care artista l-a criticat drept „manipulator”.
De altfel, LaBeouf a numit-o pe fosta parteneră „un înger” și a spus că ea i-a salvat viața și l-a determinat să-și asume responsabilitatea pentru faptele sale. Twigs, însă, a spus că relația cu el a fost „cea mai grea experiență din viața mea.”
În podcastul Real Ones al lui Jon Bernthal, în 2022, LaBeouf a declarat: „Am rănit acea femeie. Și în timp ce făceam asta, am rănit și alte persoane. Eram un om egoist, plin de frici, necinstit, lipsit de empatie. Când mă gândesc la cine sunt acum, la rostul meu, simt că trebuie să fiu de folos.”
Twigs l-a acuzat că a agresat-o fizic și verbal, că a încercat să o sugrume și că a ascuns că are o boală cu transmitere sexuală. LaBeouf, care a fost diagnosticat cu PTSD și alcoolism, a spus că viața lui s-a schimbat radical.
„Fac parte dintre cei care au dat-o în bară. Sunt un păcătos public. Dar simt că rostul meu acum este să fiu un exemplu viu despre cum poți merge mai departe într-un mod corect – nu fugind după filme, nu încercând să câștigi un proces, ci trăind cu demnitate.”
În interviul ei din Vogue, Twigs a mai spus: „Am fost nevoită să dau dovadă de multă compasiune față de mine. Acum îmi doresc să explorez lucrurile simple și cu adevărat importante: iubirea, natura, mâncarea, un stil de viață sănătos, corpul meu. Drumul pe care sunt nu e despre estetica pastel roz și colanți de yoga.”
Între timp, artista și-a găsit liniștea alături de fotograful Jordan Hemingway, cu care a confirmat relația în martie 2023.
Foto: Hepta, Arhiva ELLE