Selma Blair s-a pozat într-o ipostază așa cum nu ai mai vazut-o până acum

Selma Blair a fost extrem de asumată atunci când și-a expus public afecțiunea cu care se confruntă, mai exact scleroză multiplă, iar acum nu se teme să își arate și părțile vulnerabile.

Selma Blair s-a pozat într-o ipostază așa cum nu ai mai vazut-o până acum

De când a recunoscut faptul că are scleroză multiplă, Selma Blair a vorbit despre experiențele de care a avut parte, atât bune, cât și mai puțin plăcute.

Actrița a fost extrem de sinceră cu privire la simptomele și tratamentul pe care trebuie să îl urmeze de când a aflat că are scleroză multiplă. Ea chiar s-a preocupat pentru a crește gradul de informare în ceea ce privește aceste simptome, dar și care au fost cele mai grele momente prin care ea a trecut.

Recent, ea a postat pe Instagram mai multe imagini emoționante cu privire la viața ei de acum, după ce tratament. Printre ele, actrița a postat și o imagine cu ea, alb negru, alături de descrierea „Am citit trei cărți și m-am plimbat prin jurul casei azi. Nu am fost fost prea ambițioasă weekend-ul acesta. A fost chiar plăcut. Sper că și timpul tău a fost la fel,” a scris Selma Blair. Fotografia a fost făcută de către Art Tavee, un fotograf, chiar în casa ei.

Pe lângă asta, ea a mai postat și o altă imagine, cu ea, iar în spatele ei era o imagine cu calul ei, făcută de fotograful Lee Jeffries. „Fiul meu, Arthur, și cu mine, ne tot uitam la această piesă de artă. Lumina care se reflectă este minunată. Ideea acestei poze mi-a venit mie. Arthur spune că ‘această imagine este acolo unde se află și mama mea acum'”.

Nu este singura imagine cu calul ei pe care Selma a postat-o pe Instagram. Ea a luat o pauză de la călărie, pentru a se concentra cât mai mult pe propria sănătate.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

I am finding my way to you. My perfect horse. #mrnibbles. @cellardoorequestrian 💋

O postare distribuită de Selma Blair (@selmablair) pe

Selma Blair a decis să se radă în cap în luna iunie și a fost o hotărâre pe care a luat-o în urma diagnosticului de scleroză multiplă.

Citește și:
Selma Blair a scris cel mai sincer și emoționant mesaj pentru ziua de naștere a fiului său

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Mai multe din people