Sandra Pralong si optimismul ei incurabil

Acum, cind tot mai multi români sint mai dezgustati ca niciodata de ce se intimpla in tara noastra, intilnirea cu un om care crede cu tarie in Romania si in oamenii ei pare un semn de sus! Dupa o viata pe trei continente, Sandra Pralong e gata sa convinga pe oricine ca cel mai bine e tot acasa!
 

„Cei de la Newsweek m-au cautat in campus sa imi ofere un job“
Asa se face ca Sandra ajunge inapoi in America, la Fletcher School din Boston, cea mai veche scoala de drept international de peste Ocean. Aici este data in grija unui profesor-mentor, care o incurajeaza sa isi urmeze visul de a ajunge jurnalista la Newsweek. Dar cum ajunge un student sa fie intern la una dintre cele mai importante reviste din lume?

Eu am vrut sa aplic la ONU, pentru ca acolo lucrase sotul meu si era organizatia care imi satisfacea mie nevoia de a ajuta. Atunci profesorul meu mi-a zis: «Sandra, daca tu esti unul dintre putinii oameni care stiu deja ce vor sa faca cu viata lor, eu te sfatuiesc sa fii mai aventuroasa si sa faci ceva mai indraznet, sa-ti indeplinesti un vis nebunesc!». si am zis: «A, pai daca e sa visam, atunci eu visez sa lucrez la Newsweek, pentru ca citind aceasta revista am invatat engleza». La Fletcher functioneaza foarte bine urmatorul sistem: exista un catalog cu absolventii acestei scoli si, daca ii suni si le spui ca studiezi sau ai studiat acolo, te pot ajuta. Intimplarea face ca in catalogul respectiv aparea cineva care lucra la Newsweek! Cu toate astea, ca sa ajung sa vorbesc cu tipul respectiv, am sunat vreo doua sap­tamini, dimineata, la prinz si seara, si tot timpul mi se spu­nea ca nu e in birou, ca e intr-o intilnire etc. si mi-am zis: omul asta, daca e asa de ocupat, ori sta seara foarte tirziu, ori vine dimineata foarte devreme, deci sa incerc sa sun in afa­ra orelor de program. Asa l-am prins la telefon si, desi initial mi-a spus ca nu sint interesati de un intern, pentru ­ca au un proiect foarte mare, legat de globali­zare, l-am convins sa ma pri­measca. Era la inceputurile mar­ketingului global si pina atunci editiile Newsweek-ului aveau doar anunturi de la advertiserii locali. si incepusera sa isi puna problema cum sa utilizeze forta globala a Newsweek si sa le prezinte advertiserilor ideea de a face o strategie globala, pentru noul animal care se nastea atunci, «consumatorul glo­ba­­lizat». Deci era in preistorie. In fine, a doua zi dimineata, am luat People Express, un low cost care pe atunci costa 29 de dolari, si m-am prezentat la ora 9 si jumatate la redactie.”

O intreb pe Sandra cum de a avut curajul sa intre pe geam, cind ii fuse­se inchisa usa – prima regula pe care o invata orice jurnalist. „Cred ca nu imi place sa mi se reziste”, spu­ne ea rizind. Acum, serios vor­bind, intelesesem problema lor si chiar ma simteam capabila sa o fac. Ca vo­luntar, organizasem multe conferinte cu advertiseri, cu intreprinderi, deci aveam ceva experienta, aveam un MBA pe marketing, facut in Elvetia. Simteam ca tot ce stiu si ce am facut pina atunci e pentru job-ul acesta. Asa ca i-am convins sa ma ia si am lucrat pe brinci in acea vara, cite 14-19 ore pe zi. Mai apoi m-au cautat in campus la Fletcher sa imi ofere un job, fapt care a facut furori. Niciodata un angajator nu sunase sa intrebe de un student. Lucrurile se intimplau exact invers.”

De aici si pina la a ajunge cel mai tinar director de marketing al publicatiei e totusi cale lunga. „Am fost promovata foarte repede, pentru ca munceam mult si aveam foarte multa initiativa. Nu asteptam sa imi spuna nimeni ce sa fac. In fiecare seara, ii scriam sefului meu pe o coala de hirtie ce am facut, cu cine m-am intilnit, la ce stadiu sint proiectele, ce decizii vreau sa iau, care sint problemele, care este parerea mea, unde am nevoie de sfatul lui. Asa am lucrat impecabil impreuna si i-am cistigat increderea. Cred ca asta a fost cheia succesului meu acolo.”

„De ce m-am intors in Romania“
In ziua in care izbucneste revolutia romana, Sandra il intilneste pe George Soros, nume de care avea sa se lege revenirea ei in Romania. Acesta voia sa inchida filiala fundatiei sale din Bucuresti, care nu prea dadea randament. Asa se face ca pe 9 ianuarie 1990 calca din nou pe pamint românesc, de aceasta data in calitate de aparator al drepturilor omului, intr-o delegatie internationala. Urmeaza mai multe plecari si reveniri in Romania, pina cind, in 2006, Sandra se stabileste definitiv aici, unde infiinteaza Fundatia SynergEtica, alaturi de o echipa de tineri entuziasti.

Tot in 2006 incepe proiectul unei carti, care sa raspunda la intrebarea „De ce m-am intors in România?”, proiect care anul acesta s-a concretizat intr-un volum colectiv, publicat de editura Polirom, unde 39 de autori povestesc propria experienta ca expati si motivul pentru care s-au intors acasa, in România. Printre ei se numara Neagu Djuvara, Gheorghe Zamfir, Ion Vianu sau Radu Gabrea, dar si tineri care promit, ca Andrei Stamatian sau Cristina Fometescu. „In carte sint doar citiva oameni, dar sint mii de altii pe care eu nu ii cunosc si care fac fix acelasi lucru. Oamenii acestia sint o portita spre o oportunitate, nu un obstacol, asa cum sint perceputi de multi români. Am fost asa de sutuiti si de mintiti, incit functionam intr-o paradigma de teama! Dar e loc pentru toata lumea! In economie se spune ca ce e rar are valoare. In epoca in care traim, aceea a informatiei, lucrurile stau exact invers. Ce e rar n-are nici o valoare. Gindeste-te la Wikipedia! De la zgircenia ca «informatia e a mea», s-a ajuns la «cu cit o imprastii mai tare, cu atit ma leaga pe mine de oamenii care ma pot ajuta in ceea ce fac». Ar trebui sa ne dam un restart, noi, ca tara, si sa zbirniim! Noi sintem foarte smecheri, avem imaginatie, sintem simpatici, sintem destepti, sintem descurcareti. Asta e marea mea ciuda pe România, ca traim in aceasta paradigma a fricii care nu ni se potriveste deloc. Sistemul stalinist de control si de secretomanie este antiteza totala a psihologiei noastre ca popor si a lumii in care traim!”

Prin programele derulate la fundatia pe care o conduce, Sandra a antrenat tinerii voluntari in proiecte civice care au avut drept sloganuri „Nesimtirea ucide!”, „Ura dauneaza grav sanatatii”, „Misca-ti bunul-simt!”. Asta pentru ca, desi in jurul nostru lucrurile par ca se inrautatesc, ea traieste cu convingerea ca, sub presiunea societatii civile, oamenii se vor schimba. Privind-o direct in ochi si incercind sa aflu unde in ea se ascunde izvorul de optimism cu care marturisesc ca, pret de citeva ore, m-a contaminat, o intreb daca nu a obosit sa lupte. „Nu, dimpotriva. Eu am fost formata in sistemul american, care te invata sa vezi partea plina a paharului. Voi, in sistemul românesc, ati ramas sa contemplati partea goala a paharului, care nu duce la nimic bun. Eu vad ca paharul se umple, si de prostie, e drept si nu comentez aici, dar se umple de niste oameni care judeca, sint responsabili, sint muncitori, sint etici, corecti, si care e adevarat ca pleaca din tara, dar multi vor sa se si intoarca.” Cred ca stiu de ce Sandra Pralong s-a intors in Romania. Pentru ca aici nu e singura.

Alina Baisan

Foto: Sebastian Enache

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people