Relația dintre Lady Gaga și noul ei iubit devine mai serioasă

Lady Gaga pare că se simte minunat în compania noului ei iubit, iar relația lor pare să fie mai serioasă acum.

Relația dintre Lady Gaga și noul ei iubit devine mai serioasă

Lady Gaga și iubitul ei, Dan Horton, s-au distrat la Pasadena Daydream Music Festival, cei doi fiind văzuți de fanii prezenți la concertul The Cure. Aceștia au publicat pe rețelele sociale numeroase imagini sau video-uri cu artista, fanii fiind plăcuți surprinși de cât de bine se distra Lady Gaga.

„Am mers să văd The Cure și The Pixies în Pasadena și Lady Gaga era acolo, este atât de simpatică”, a scris o persoană pe Twitter, adăugând și câteva imagini cu Lady Gaga și Dan Horton. „Ea dansa, se simțea foarte bine și pare o prietenă pe care este distractiv să o ai”, a adăugat aceeași persoană.

Lady Gaga a postat imagini de la concert pe Instagram Stories, spunând cât de bine s-a distrat. „Iubesc The Cure, am simțit că redevin eu, cea de altă dată, ce show @thecure”.

O sursă a declarat pentru E!News că „Lady Gaga este îndrăgostită de Dan. Ea sigur vrea să o ia încet în această relație, dar are sentimente pentru el și chiar îl place. Ei sunt adorabili și confortabili împreună, iar el o face să rădă mult.”

Primele zvonuri despre relația dintre Lady Gaga și Dan Horton au apărut în iulie, când cei doi au fost văzuți sărutându-se într-un restaurant din California.

„Îl știe de ceva timp și a devenit ceva romantic recent. Ei îi place să fie cu cineva și să fie într-o relație, așa că speră că asta va găsi”, a declarat recent o altă sursă. „Dan este un tip simpatic și ea este încântată să petreacă timpul cu el astfel. Ei se simt confortabil deja pentru că au lucrat împreună de ceva timp. Ea se bucură că au apărut aceste știri și că nu trebuie să se ascundă. Vrea să poată ieși să facă diferite lucruri cu el.”

Lady Gaga s-a despărțit în februarie de Christian Carino, după o relație de doi ani.

Citește și:
Lady Gaga, acuzată că ar fi plagiat melodia „Shallow'

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din people