Orlando Bloom și Flynn au avut parte de o seară memorabilă la Super Bowl 2025.
Orlando Bloom și fiul său, Flynn, în vârstă de 13 ani, s-au distrat de minune duminică seara la Super Bowl 2025. Actorul din Pirații din Caraibe, în vârstă de 48 de ani, a dezvăluit pe contul său de Instagram câteva imagini surprinse în timpul meciului.
Într-una dintre fotografii, Bloom poate fi văzut îmbrățișându-și fiul în timp ce adolescentul îl întâlnește pe Travis Scott. Actorul a inclus și un portret cu Flynn, însă a adăugat un emoji sub formă de inimă peste fața acestuia.
„Amintiri de neuitat”, a scris Bloom în descriere.
Bloom îl are pe Flynn împreună cu fosta sa soție, Miranda Kerr. Actorul mai are o fiică, Daisy Dove, în vârstă de patru ani, cu actuala sa parteneră, Katy Perry.
În martie 2024, Bloom a discutat despre familia sa extinsă, mărturisind că adoră să își petreacă timpul cu copiii săi.
„Pentru mine, timpul petrecut în familie înseamnă o masă împreună. Să ne așezăm la masă”, a spus Bloom pentru People. „Înseamnă să ieșim la o plimbare sau să mergem într-o aventură. Înseamnă jocuri. Înseamnă conexiune. Să ne ținem de mâini și să ne îmbrățișăm. Și să le spunem oamenilor că îi iubim mult.”
În urmă cu câțiva ani, Miranda Kerr a vorbit pentru Vogue Australia despre decizia pe care ea și fostul său partener au luat-o atunci când au încheiat relația. Cei doi au convenit ca nevoile fiului lor, Flynn, acum în vârstă de 13 ani, să fie întotdeauna puse pe primul loc.
„Încă din prima zi, când eu și Orlando am decis să ne despărțim, am spus: ‘Ascultă, orice am face, trebuie să punem nevoile lui Flynn pe primul loc, nu pe ale noastre.’ Acesta este modul în care luăm deciziile. Familia este prioritatea mea numărul unu, apoi munca, apoi compania mea, care este ca un alt copil, și apoi, din păcate, prietenii mei, dar nu va fi așa pentru totdeauna.”, a declarat Miranda Kerr.
Miranda Kerr și Orlando Bloom au fost împreună timp de șase ani, din 2007 până în 2013. În 2015, modelul l-a cunoscut pe Evan Spiegel, cofondatorul aplicației Snapchat, cu care s-a căsătorit doi ani mai târziu. Aceștia au împreună trei copii.
Într-un interviu acordat revistei LVR, Miranda Kerr a vorbit deschis despre relația pe care o are cu fostul său soț, Orlando Bloom, dar și cu partenera actuală a acestuia, Katy Perry. Aceasta a mărturisit că o adoră pe cântăreața în vârstă de 40 de ani și că este extrem de fericită că actorul și-a găsit jumătatea.
„O ador pe Katy și sunt recunoscătoare că Orlando și-a găsit pe cineva alături de care e fericit. Acum Flynn are patru părinți fericiți care se înțeleg.”
Katy Perry are o relație specială cu Flynn, artista mărturisind că se consultă cu el în legătură cu piesele sale.
„Îi pun câteva melodii fiului lui Orlando, care are 13 ani, și are o ureche muzicală foarte bună”, a spus Perry pentru Audacy. „Probabil este cea mai potrivită persoană pentru asta din toată familia mea.”
„A iubit Never Really Over”, și-a amintit artista despre piesa ei din 2019. „I-am pus-o înainte să fie lansată și l-am întrebat: ‘Ce părere ai?’ Iar el a spus: ‘Da, e bună.’ Are gusturi bune.”
De asemenea, Perry a dezvăluit că Flynn adoră piesa All the Love, de pe albumul 143. „Este una dintre melodiile mele preferate pe care le-am scris.”
Foto: Instagram