Noi imagini de la nunta Kirei Hagi, dezvăluite de Elena, soția lui Ianis Hagi. Ce mesaj a transmis aceasta: „Un gând pentru miri…”

Elena, soția lui Ianis Hagi, a dezvăluit pe rețelele de socializare mai multe imagini superbe de la nunta Kirei Hagi.

Kira Hagi, fiica lui Gheorghe Hagi, și Thomas Ferfelis, un om de afaceri grec, s-au căsătorit duminică, 29 iunie. Cununia religioasă s-a desfășurat la biserica „Sfântul Visarion” din București, iar ulterior cei doi au petrecut alături de cei peste 500 de invitați la un restaurant de pe malul lacului Cernica.

Noi imagini de la nunta Kirei Hagi

Elena, soția lui Ianis Hagi, a dezvăluit pe rețelele de socializare mai multe imagini superbe de la nunta Kirei Hagi. Cu această ocazie, Elena, care este însărcinată cu primul copil, a lăsat să se vadă și cele două ținute pe care ea le-a purtat la eveniment, impresionând prin eleganța sa.

„Un gând pentru miri. Vă iubesc pe amândoi și a fost o bucurie să fiu alături de voi în această zi specială.”, a scris Elena Hagi pe Instagram.

Fotografiile au fost apreciate într-un număr impresionant de cei care o urmăresc pe Elena pe social media, cu toții lăudând atât eleganța mirilor, cât și a cuplului Elena & Ianis Hagi.

Cum s-au cunoscut Ianis Hagi și Thomas Ferfelis, soțul Kirei

Chiar la nunta surorii sale, Ianis Hagi a vorbit cu bucurie despre acest eveniment important. Fotbalistul a recunoscut faptul că a fost extrem de emoționat în ziua în care Kira s-a căsătorit. 

„Multă sănătate cuplului și să fie împreună și la bine și la greu. Să le dea Dumnezeu mulți copii. Și la nunta mea, și la nunta ei (n.r. a avut emoții), suntem amândoi în casă și emoțiile au fost foarte mari. Ne bucurăm că a venit și această zi pentru Kira”, a spus Ianis Hagi, potrivit spynews.ro

De asemenea, Ianis Hagi a dezvăluit și cum anume l-a cunoscut pe Thomas Ferfelis și a avut o mulțime de cuvinte de laudă la adresa lui. Fotbalistul a ținut să precizeze că apreciază extrem de mult valorile după care se ghidează în viață Thomas Ferfelis, fiind asemănătoare cu cele cu care au crescut el și sora lui, Kira. 

„Cu Thomas ne știm de foarte mult timp, eu am jucat și fotbal cu el la școală. Am fost colegi, după aceea am devenit prieteni, când a început să iasă cu Kira. (…) E un băiat care, în primul rând, o iubește pe Kira enorm și asta este foarte important. Provine dintr-o familie cu foarte mult respect, cu principii importante, ne bucurăm că Kira face acest pas în viață către o familie foarte bună, cu principii, foarte asemănătoare cu cea în care am crescut și noi.”

Kira Hagi, surprinsă de un cadou de la nuntă

Pe Instagram, Kira Hagi le-a împărtășit urmăritorilor faptul că a fost impresionată de un de la nunta ei cu Thomas Ferfelis. Actrița și soțul ei au primit în dar o carte de poezii scrisă cu dedicație pentru ei.

„Unul dintre cele mai emoționante daruri de nuntă a venit într-o cutie mică, cu foi groase. Poeziile scrise special de Ioana Mocanu pentru noi. Îți mulțumim din inimă, draga noastră, pentru acest dar care o să ne însoțească mereu”, a scris Kira Hagi pe Instagram. 

Kira Hagi și Thomas Ferfelis s-au căsătorit religios

La cununia religioasă, Kira Hagi a purtat o rochie de mireasă rafinată, care avea aplicații florale și o trenă foarte lungă, semnată Oscar de la Renta din colecția Bridal 2025. Printre persoanele care au mai atras atenția la biserică s-au mai numărat Ianis Hagi, care a venit alături de soția lui, Elena, care este însărcinată cu primul lor copil. Elena Tănase a venit îmbrăcată într-o rochie galbenă. De asemenea, și părinții actriței, Gheorghe și Marilena Hagi, au fost cuprinși de emoție și au impresionat cu apariția lor la cununia religioasă. Marilena Hagi a optat pentru o rochie fluidă, albastră, cu mâneci ample. 

La biserică, Kira Hagi și Thomas Ferfelis au coborât dintr-o mașină Rolls-Royce Phantom IV, potrivit gsp.ro

Conform cancan.roKira Hagi și actualul ei soț, Thomas Ferfelis, au avut o dorință specială în ceea ce privește organizarea nunții. Mai exact, au vrut ca evenimentul să aibă o tematică în stil grecesc. Cei doi au cerut ca pe treptele bisericii să fie așezate lămâi, măslini și lavandă. 

Citește și:
Paula Herlo, declarații rare despre povestea de dragoste pe care o trăiește alături de Cristian Leonte: „În el am găsit un sprijin'

Foto: Ionuț Iordache (Gsp.ro), Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people