Nadia Comăneci și Bart Conner au sărbătorit 29 de ani de când s-au căsătorit.
Nadia Comăneci continuă să fie și în ziua de astăzi un exemplu de perseverență și determinare datorită carierei strălucite în lumea gimnasticii. Nadia Comăneci și Bart Conner au sărbătorit sâmbătă, 27 aprilie, 29 de ani de când s-au căsătorit la București.
Cuprins
Cu ocazia aniversării a 29 de ani de căsătorie, fosta gimnastă a publicat pe rețelele de socializare mai multe imagini inedite de la nunta care a avut loc la București și cununia religioasă de la Mănăstirea Cașin.
„April 27 th 2006 ❤️”, a scris Nadia Comăneci în descrierea unuia dintre videoclipuri.
Al doilea clip prezintă imagini de colecție cu cei doi, de la evenimente importante din viața lor de cuplu.
„Happy Anniversary @bartconner 29 years ago April 27 th (Aniversare fericită @bartconner în urmă cu 29 de ani, 27 aprilie – n.red)”, a scris ea.
Nadia Comăneci formează un cuplu alături de Bart Conner. Cei doi s-au întâlnit pentru prima dată în 1976, dar s-au căsătorit de-abia două decenii mai târziu, în 1996. Au împreună un băiat, pe nume Dylan, născut pe 3 iunie 2006, pe care Nadia l-a numit „10-le meu perfect. Cel mai bun exercițiu al meu”, ca o aluzie afectuoasă la momentul în care a făcut istorie la Jocurile Olimpice.
Într-un interviu acordat revistei VIVA!, ea a împărtășit momente din evoluția relației lor, subliniind cum prietenia de la început și pasiunea împărtășită pentru sport i-au unit pe parcursul anilor.
„Timp de un an după plecarea mea din România, am fost doar buni prieteni. Vorbeam foarte des la telefon. Aveam în comun pasiunea pentru gimnastică și dorința de a rămâne în această lume a sportului. Astfel că, în urma unei propuneri, am început să particip la show-uri demonstrative de gimastică, produse de Paul Ziert, antrenorul și impresarul lui Bart. Așa am reușit să ne regăsim și să ne apropiem. La un moment dat, am ajuns în Oklahoma și am început să îl ajut la academia de gimnastică. Relația noastră s-a dezvoltat în timp și astăzi sunt fericită că avem o legătură puternică și o familie minunată”, a spus Nadia Comăneci.
Nadia Comăneci a vorbit și despre fiul lor, Dylan, făcând câteva mărturisiri emoționante. Deși atât ea, cât și Bart Conner au avut mereu un program profesional extrem de aglomerat, au făcut tot posibilul să prioritizeze timpul petrecut alături de Dylan. Fosta gimnastă a subliniat că, în ciuda provocărilor aduse de carierele lor, ei au reușit să își găsească mereu momente pentru a fi prezenți în viața fiului lor și pentru a se implica activ în creșterea lui.
„Pentru orice familie, venirea pe lume a unui copil este o bucurie imensă, dar și o provocare. Viața se schimbă în primul rând pentru că trebuie să îți adaptezi programul și după nevoile copilului. Noi am reușit să echilibrăm foarte bine munca și proiectele noastre cu viața de familie și timpul dedicat lui Dylan. Când era mic, ne aranjam agenda în așa fel încât cel puțin unul dintre noi să fie cu Dylan acasă. Am avut și avem o relație frumoasă cu Dylan, cred că suntem nu doar părinții, ci și prietenii lui. L-am încurajat mereu să descopere singur ce îi place și ce vrea să facă și l-am susținut întotdeauna”, a mai zis Nadia Comăneci.
Foto: Arhiva ELLE