Miranda Kerr va deveni mamă pentru a patra oară. Modul adorabil în care a dat marea veste

Miranda Kerr și soțul său, Evan Spiegel, își măresc familia.

Miranda Kerr va deveni mamă pentru a patra oară. Modul adorabil în care a dat marea veste

Miranda Kerr va deveni mamă pentru a patra oară. Vestea cea mare a fost dată chiar de fostul model în vârstă de 40 de ani, care a postat pe Snapchat o imagine adorabilă, în care i se putea vedea burtica de gravidă.

„Sunt atât de încântată să anunț copilul numărul 4”, a scris Kerr în descrierea fotografiei în care poartă o pereche de jeanși și un top scurt, cu volane, ce îi dezvăluie abdomenul.

Miranda mai are trei băieți: Flynn, în vârstă de 12 ani, din căsnicia cu Orlando Bloom, Myles, în vârstă de 3 ani, și Hart, în vârstă de 5 ani, din relația actuală cu Evan Spiegel.

Kerr si Bloom au fost împreună timp de șase ani, din 2007 și până în 2013. În 2015, modelul l-a cunoscut pe Evan Spiegel, co-fondatorul aplicației Snapchat, cu care s-a și căsătorit doi ani mai târziu.

„Nunta noastră a fost așa veselă. Ne-am început ziua, am făcut yoga și apoi familiile noastre au venit și am sărbătorit în grădină. A fost incredibil. A fost magic.”, a declarat modelul despre nunta cu Spiegel, potrivit revistei People.

Cei doi s-au căsătorit în casa lor din Brentwood și, potrivit unor surse apropiate, modelul i-ar fi cântat lui Evan dupa ceremonie melodia Shaniei Twain, „You’re Still the One”.

Chiar dacă au trecut zece ani de când Miranda Kerr și Orlando Bloom nu mai formează un cuplu, fondatoarea KORA Organics a vorbit pentru Vogue Australia despre decizia pe care ea și fostul său partener au luat-o în momentul în care au pus capăt relației. Cei doi au convenit la momentul respectiv ca nevoile fiului lor, Flynn, acum în vârstă de 11 ani, să fie întotdeauna puse pe primul loc.

„Încă din prima zi, când eu și Orlando am decis să ne despărțim, am spus: „Ascultă, orice am face, trebuie să punem nevoile lui Flynn pe primul loc, nu pe ale noastre.” Acesta este modul în care luăm deciziile. Familia este prioritatea mea numărul unu, apoi munca, apoi compania mea, care este ca un alt copil, și apoi, din păcate, prietenii mei, dar nu va fi așa pentru totdeauna”, a declarat Miranda Kerr.

Într-un interviu acordat revistei LVR, Miranda Kerr a vorbit deschis și despre relația pe care o are cu partenera actuală a lui Bloom, Katy Perry. Aceasta a mărturisit că o adoră pe cântăreața în vârstă de 38 de ani și că este extrem de fericită că actorul și-a găsit jumătatea.

„O ador pe Katy și sunt recunoscătoare că Orlando și-a găsit pe cineva alături de care e fericit. Acum Flynn are patru părinți fericiți care se înțeleg.”

În urmă cu doi ani, Katy Perry a avut o apariție pe Instagram live, în care își arăta sprijinul pentru noua cremă din gama de skincare a Mirandei, KORA Organics. „În familia noastră modernă, ea este probabil cea mai atentă la lucrurile legate de sănătate”, a spus cântăreața.

„Unul dintre lucrurile minunate ale apropierii de Miranda este că ajung să încerc toate produsele ei, mai ales când fiul ei [Flynn] vine acasă cu ele în rucsac.” Katy a mai spus că o altă cremă a Mirandei, Turmeric Glow, a ajutat-o în lupta cu acneea chistică de la vârsta adultă.

Citește și:
Unde au fost văzuți Travis Barker și Kourtney Kardashian după ce artistul și-a anulat concertele din cauza unei „probleme familiale urgente'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people