Mădălina Pamfile a anunțat că s-a despărțit de soțul ei, după aproape un an de când s-au căsătorit în secret în Dubai.
Mădălina Pamfile a anunțat că s-a despărțit de soțul ei, un om de afaceri de origine albaneză. Cei doi și-au trăit povestea de dragoste departe de lumina reflectoarelor, iar în luna februarie a anului 2024 s-au căsătorit în mare secret, în cadrul unui eveniment care a avut loc în Dubai, pe un iaht. Vedeta și fostul ei partener formau un cuplu de mai mulți ani și au împreună două fetițe.
Vestea conform căreia Mădălina Pamfile s-a despărțit de soțul ei a fost confirmată de către vedetă. Pe Instagram, ea a făcut primele declarații despre separarea de tatăl copiilor săi. Vedeta a ținut să precizeze faptul că decizia a fost luată de comun acord și că pe viitor se vor ocupa împreună de creșterea celor două fetițe ale lor.
„Bună tuturor, după cum știți cu toții, în ultimii 8 ani, am ales să îmi păstrez viața personală privată cu intenția de a-mi proteja familia și pe cei dragi. Așa va fi și acum. Vreau să anunț public, fără nicio altă interpretare, că relația mea cu partenerul meu a ajuns la final. Pentru că avem atât de multă dragoste pentru copiii noștri, am decis că acest lucru este cel mai bine pentru ei. Este foarte important pentru copiii noștri să trăiască într-un mediu sănătos și acest fapt părea imposibil pentru noi doi. Vom încerca să fim cei mai buni părinți pentru fetele noastre minunate”, a spus Mădălina Pamfile pe Instagram.
În februarie 2024, Mădălina Pamfile și fostul ei partener de viață au organizat nunta în Dubai. Cei doi s-au căsătorit civil, după șase ani de relație și amândoi și-au dorit să aibă parte de o ceremonie discretă. La vremea respectivă, Mădălina Pamfile spunea faptul că n-au planificat acest moment cu multă vreme înainte.
„A fost foarte frumos, petrecerea încă continuă. Petrecerea a avut loc pe barcă, nu a fost ceva încărcat. Nu au fost foarte mulți (nr. invitați). A fost cununie civilă și am făcut-o pe barcă, a fost ceva restrâns, să ne bucurăm de moment. În ultima perioadă am ales Dubaiul, fetelor le place Dubaiul și se bucură de vremea de aici. Nu am ales cu mult timp înainte data evenimentului, totul a fost pe repede înainte și a ieșit neașteptat de frumos”, a declarat Mădălina Pamfile la Xtra Night Show, citată de spynews.ro.
Mădălina Pamfile a preferat în ultimii ani ca viața amoroasă să o țină departe de ochii publicului. Vedeta a precizat faptul că partenerul ei de viață nu este o persoană publică.
„El nu este persoană publică, nu își dorește să apară. Am eu foarte multe poze cu el și mă bucur de el în viața mea. Noi suntem destul de discreți cu viața noastră personală. În mod normal nu ne-am fi dorit foarte mult să postăm, dar mi s-a părut că m-am machiat și îmbrăcat, era păcat să nu postez câteva poze.”
Foto: Instagram