Legătura șocantă dintre Adrian Sînă și armata unei țări aflate în conflict

Solistul Akcent, Adrian Sînă, susține un turneu în Pakistan, o țară cunoscută în urma atacurilor teroriste în care și-au pierdut viața sute de persoane.

Legătura șocantă dintre Adrian Sînă și armata unei țări aflate în conflict

Adrian Sînă, un cunoscut cântăreț din România, a reușit să își șocheze fanii după ce a postat mai multe mesaje de promovare împotriva Indiei, în contexte în care apărea alături de mai mulți generali pakistanezi. Asocierea dintre Sînă, din trupa Akcent, și autoritățile din Pakistan a fost dezvăluită de publicația Libertatea.

Adrian Sînă a avut un turneu în Pakistan, începând cu data de 24 noiembrie, iar ultimul concert a avut loc pe 8 decembrie. În luna septembrie, Adrian Sînă a postat pe contul său de Instagram o fotografie alături de doi generali pakistanezi, însă ce a atras cu adevărat atenția a fost descrierea fotografiei: „Happy defence day Pakistan”, a scris Adrian Sînă.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

Happy defence day Pakistan follow me on instagram @akcentofficial

O postare distribuită de akcentofficial (@akcentofficial) pe

Kashmirul este o zonă disputată și o sursă de conflict între India și Pakistan. Artistul mai trebuia să aibă un concert și pe data de 24 noiembrie, dar și o conferință de presă, cu scopul de a se solidariza față de Kashmir, la Casa Guvernatorului din Lahore. Însă, conferința a fost anulată, iar locația concertului schimbată. Khawaja Asaj, care lucrează la agenția care a organizat evenimentul, a declarat pentru Libertatea faptul că: „Locația a fost schimbată din cauza unor aspecte tehnice și de securitate.”

Pe lângă asta, și Mansoor Malik, un jurnalist care a vorbit despre acest subiect, a dezvăluit pentru Libertatea următoarele: „Planul erau ca Akcent să susțină un concert la Casa Guvernatorului, urmat de o cină și o conferință de presă. Participanților la concert urmau să li se ofere steaguri din regiunea Kashmir, deoarece cântărețul ar fi vorbit despre încheierea atrocităților comise împotriva oamenilor asupriți din întreaga lume și din Kashmir.”

Nu este pentru prima dată când Adrian Sînă are concerte în Pakistan, el mai având și în luna aprilie concerte în aceeași zonă. Ba mai mult, Adrian Sînă a scris la descrierea unui clip postat pe Instagram, în care apare și un general pakistanez „Tea is fantastic”, care este o frază cunoscută și spusă de către pilotul Abhinandan Varthaman, luat drept prizonier în februarie 2019 de către armata locală. El a spus această frază în cadrul unui clip distribuit de armata pakistaneză. Pe lângă asta, în fotografie apare și purtătorul de cuvânt al Forțelor Armate Pakistaneze, Asif Ghafoor.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

Met @officialDGISPR Pakistani tea is Fantastic ☕ @asifghafoor.ag

O postare distribuită de akcentofficial (@akcentofficial) pe

Adrian Sînă și-a promovat concertele pe care le-a avut în Pakistan și pe contul oficial Akcent de Twitter. Cu toate acestea, în mediul online au existat mai multe reacții din partea pakistanezilor, punctând faptul că el s-a implicat într-o situație în care imaginea lui poate avea de suferit.

Adrian Sînă a postat pe Twitter în luna martie un mesaj în care spunea că îi este dor de Pakistan, sperând că se va întoarce curând acolo. „Mi-e dor de Pakistan, sper să îl revăd curând.”

În urmă cu două zile, Adrian Sînă a postat pe Instagram o fotografie în care le împărtășește urmăritorilor care este „cel mai bun cântăreț din Pakistan”, după cum el afirmă acest lucru, semn că el continuă să promoveze Pakistanul drept o țară în care poți călători în siguranță.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

let me introduce you to one of the best singers in Pakistan. Mr. Fawad Rana @FawadNaeemRana something coming soon together! #FawadRana #akcent

O postare distribuită de akcentofficial (@akcentofficial) pe

„Relațiile dintre India și Pakistan au fost complexe și ostile, ca urmare a împărțirii pe criterii religioase a Indiei britanice în anul 1947, între Pakistan, majoritar musulman, și India, compusă dintr-o populație hindusă. Ținutul muntos Kashmir a devenit zonă de sacrificiu și dispută. Dacă inițial India și Pakistan au semnat un acord de armistițiu și au trasat o linie de control care separa Kashmirul Indian, Jammu și Kashmir, de Kashmirul Pakistanez, Azad Jammu Kashmir, din 1947 și până în prezent s-au declanșat trei războaie cu puternice implicații, care reverberează în neîncrederea dintre cele două țări. În tot acest timp, ținutul Kashmir s-a transformat într-un vid al drepturilor omului”, conform reporterului Libertatea.

De asemenea, Adrian Sînă a fost contactat de către Libertatea, însă a refuzat să răspundă întrebărilor din partea jurnaliștilor.

Citește și:
Greta Thunberg a fost desemnată cea mai influentă persoană a lumii și merită acest titlu

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people