Lady Gaga, despre relația cu Bradley Cooper: „Oamenii au văzut iubire și, ghiciți ce, este exact ceea ce voiam să vedeți”

Lady Gaga răspunde, în sfârșit, la întrebarea pe care ne-am pus-o cu toții – Are o relație cu Bradley Cooper?

Lady Gaga, despre relația cu Bradley Cooper: „Oamenii au văzut iubire și, ghiciți ce, este exact ceea ce voiam să vedeți”

Lady Gaga a fost invitată în emisiunea lui Jimmy Kimmel ieri, primul talk show la care este prezentă după interpretarea emoționantă a melodiei „Shallow” alături de Bradley Cooper, pe scena de la Premiile Oscar, duminica trecută. Având în vedere reacția internetului în urma prestației celor doi, Jimmy Kimmel a întrebat-o pe Lady Gaga ce crede despre zvonurile apărute.

„Ai avut o conexiune atât de specială cu Bradley încât – și cred că acesta este un compliment – oamenii au început să spună: „Sigur au o relație. Sigur sunt îndrăgostiți”, își amintește Jimmy. După ce și-a dat ochii peste cap, gest care ne-a convins că nu se întâmplă nimic între ea și Bradley, artista a continuat prin a spune că „social media este toaleta internetului, iar ceea ce face culturii pop este groaznic”.

„Oamenii au văzut iubire și, ghiciți ce, este exact ceea ce voiam să vedeți. Aceasta este o melodie de dragoste. Filmul, „A Star is Born”, este o poveste de dragoste”, a adăugat Gaga.

Deși în concertele ei Gaga preferă să piardă controlul când interpretează o melodie live, a știut că Bradley Cooper are o viziune despre cum ar trebui să fie duetul, din moment ce el a regizat filmul. „Din perspectiva interpretării, a fost foarte important pentru noi să avem o conexiune pe tot parcursul ei. Când cânți melodii de dragoste, asta vrei ca oamenii să simtă. Sunt un artist. Cred că am făcut o treabă foarte bună. V-am păcălit”, a continuat Lady Gaga, insistând că ceea ce s-a văzut pe scenă a fost doar actorie.

Citește și:
Cererea în căsătorie a lui Orlando Bloom pentru Katy Perry a implicat o sticlă spartă de șampanie, un elicopter și o haină ruptă

Foto: Arhiva Revistei ELLE, Twitter

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din people