Irina Fodor, prima reacție după ce Catinca și Calina s-au plâns despre condițiile de la Asia Express: „Pentru mine a fost un pic șocant că…”

Catinca și Calina au părăsit primele emisiunea Asia Express - Drumul Eroilor.

Irina Fodor, prima reacție după ce Catinca și Calina s-au plâns despre condițiile de la Asia Express: "Pentru mine a fost un pic șocant că..."

Prima cursă pentru ultima șansă din acest sezon Asia Express – Drumul Eroilor a fost o ediție intensă, cu răsturnări spectaculoase de situație, care a ținut publicul cu sufletul la gură. La finalul acestei curse, Catinca și Calina au părăsit Asia Express – Drumul Eroilor.

Irina Fodor, reacție după ce Catinca și Calina s-au plâns de condițiile de la Asia Express

Catinca Zilahy și fiica ei, Calina Dumitrescu, au trăit o experiență intensă la Asia Express – Drumul Eroilor, unde fiecare zi a însemnat o luptă pentru supraviețuire cu doar un dolar în buzunar, probe solicitante, găsirea mijloacelor de transport și obținerea cazării. Deși știau că provocările vor fi mari, realitatea competiției le-a surprins peste măsură. Cele două s-au plâns la finalul cursei de condițiile din timpul filmărilor, dar și de lipsa anumitor produse de igienă.

Irina Fodor a dezvăluit detalii despre eliminarea echipei formate din Calina Dumitrescu și Catinca Zilahy, care au fost primele eliminate din competiția Asia Express. Cele două au refuzat să finalizeze ultima misiune, aceea de a aduce o lumânare aprinsă, fiind depășite chiar pe ultima sută de metri de Cristina Postu și Alina Pușcău. Insigna lor a fost roșie, semn că participarea lor s-a încheiat.

„Eu una mă așteptam ca ele să fie foarte competitive, după primele reacții. Pentru mine a fost un pic șocant că au reacționat așa, nu mă așteptam. Dar, în altă ordine de idei nu e o cursă ușoară, nu e un proiect ușor. Și oboseala, și nemâncatul, epuizarea asta generală nu-ți mai lasă loc de multe lucruri, de politețuri etc. Și atunci te sperii probabil într-un punct și vrei să te întorci la confortul tău, la lucrurile pe care le știi. Cred că asta a fost explicația! Și pe mine mă sperie uneori lucruri și îmi creează o reacție de neliniște. Fiecare reacționează în mod diferit! Eu sper ca acum să se uite înapoi și să zâmbească măcar, dacă nu chiar să râdă de toate aventurile pe care le-au trăit într-un timp destul de scurt”, a declarat Irina Fodor pentru Click.

Prezentatoarea a precizat că ea consideră că un factor important care a afectat comportamentul acestora a fost faptul că nu au vizionat alte sezoane ale emisiunii pentru a ști la ce să se aștepte.

„Este un farmec și în faptul că e foarte naturală reacția lor din cursă. Nici nu cred că au încercat să se pregătească puțin înainte, să se uite la sezoanele anterioare să vadă cam ce se întâmplă. Totul este foarte crud!”, a mai dezvăluit Irina Fodor, pentru sursa citată.

Câți bani au câștigat Catinca și Calina Roman la Asia Express – Drumul Eroilor

Cursa pentru ultima șansă s-a desfășurat în orașul Naga, unde cele trei echipe – Anda Adam și Joseph, Cristina Postu și Alina Pușcău, alături de Catinca și Calina – au avut de trecut printr-un adevărat purgatoriu menit ca, la final, să le transforme în niște oameni mai buni, mai umili, mai smeriți. De la confecționat lumânări, la făcut curățenie într-o piață filipineză și până la probe în care ploaia torențială a complicat fiecare pas, concurenții au trăit intens fiecare experiență.

Fiind echipa care a ajuns pe ultimul loc, iar medalia din cutie a fost roșie, acest lucru a însemnat că au plecat acasă Catinca și Calina.

Potrivit Cancan, cele două au plecat acasă cu o sumă destul de mare. Cum fiecare concurent este remunerat cu 2.000 de euro pentru fiecare săptămână petrecută în concurs, atât Calina cât și Catinca au primit câte 2.000 de euro, totalul pe echipă fiind de 4.000 de euro.

Citește și:
Yolanda Hadid descrie „neputința' de a-și vedea fiica, Bella, suferind din cauza bolii Lyme: „Vom continua să luptăm împreună'

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people