Ramona Olaru s-a filmat plângând și a mărturisit că este o persoană emotivă, iar motivul care a dus la acea stare a fost complet neașteptat.
Ramona Olaru este una dintre cele mai populare și iubite asistente TV din România, reușind să-și câștige un număr impresionant de fani de-a lungul timpului.
Cuprins
Ramona Olaru este extrem de activă pe rețelele de socializare, unde menține o legătură constantă cu comunitatea sa de fani, împărtășind cu aceștia atât momentele bune, cât și cele mai puțin plăcute.
Recent, ea s-a filmat plângând și a mărturisit că este o persoană emotivă, iar motivul care a dus la acea stare a fost complet neașteptat.
Mai exact, asistenta TV a vizionat o peliculă chinezească emoționantă și nu și-a mai putut stăpâni lacrimile.
„Mie să îmi spuneți dacă doar eu sunt așa de idioată să plâng la niște filme chinezești. Ok? Prea bun (n.red. filmul)”, a spus Ramona Olaru, pe TikTok.
De ceva timp, Ramona Olaru urmează cursurile unei școli de actorie și este foarte încântată să își dezvolte și această latură artistică. Prezentatoarea rubricii meteo de la „Neatza cu Răzvan și Dani” a dezvăluit că în prezent filmează pentru o comedie, unde va avea un rol principal. Vedeta este mândră de noua latură pe care și-o descoperă cu ajutorul actoriei și e determină să exploreze și mai mult acest domeniu.
„O să joc într-un film. Filmăm într-un film, o comedie românească, evident, și o să fiu protagonista acesteia. Să știi că nu sunt nici rea, nici bună. Sunt o persoană care se aseamănă foarte mult cu mine, pentru că trebuie să fac glume din multe situații. Deci o să fie amuzant, o să fiu eu, în mare parte. Mie mi-a plăcut dintotdeauna partea asta. Am fost conștientă că nu pot să o accesez dacă nu învăț niște lucruri înainte. Mi se pare fascinant și e o diferență. E o diferență pentru că la televizor trebuie să stau numai cu ochii în cameră, iar când filmezi pentru un film sau o parte dintr-un proiect de genul, nu trebuie să stau deloc cu ochii pe cameră sau în cameră. La cursuri am făcut treaba asta de foarte multe ori, dar profesorii au fost atât de buni încât am înțeles cum stau lucrurile și acum pot să fac diferența între televiziune și, iată, filmări pentru un film”, a spus Ramona Olaru pentru spynews.ro.
Ramona Olaru este prezentatoarea rubricii meteo de la „Neatza cu Răzvan și Dani”, deține un brand de haine, este implicată în numeroase proiecte, iar pe lângă toate acestea mai face cursuri de actorie. Adoră să călătorească și foarte mulți sunt curioși să afle cum face față vedeta programului aglomerat din viața ei, așa că recent a dezvăluit o parte dintre secretele care o ajută să își poată onora toate responsabilitățile.
„Echilibru, perseverență, seriozitate, punctualitate – acestea sunt lucrurile care mă caracterizează în ultimii ani! Nu am fost așa mereu, dar când am descoperit acest ritm de viață, mi-am dat seama că era bine să îl am mai din timp! Sunt foarte bine organizată. Nu dorm niciodată mai târziu de ora 22.00, iar singura zi în care îmi permit să stau până mai târziu este vinerea. Nu vreau să devin un robot, iar prin această seară mai rup rutina”, a spus Ramona Olaru pentru tvmania.ro.
Foto: Instagram