Hailie Mathers, fiica lui Eminem, apariție spectaculoasă în costum de baie

Hailie Scott Mathers, fiica celebrului rapper Eminem, a împlinit 25 de ani și este o tânără extrem de frumoasă!

Hailie Mathers, fiica lui Eminem, apariție spectaculoasă în costum de baie

Cu siguranță atunci când spui fiica lui Eminem te gândești la o fetiță de vreo 4-5 cinci, însă Hailie Mathers a trecut de mult de vârsta copilăriei. Aceasta are 25 de ani și este o prezență extrem de apreciată pe rețelele sociale, având peste două milioane de urmăritori.

Recent, Hailie a postat pe contul său de Instagram o imagine cu ea în costum de baie, și, așa cum era de așteptat, reacțiile nu au întârziat să apară. Tânăra și-a petrecut ziua la soare, la bordul unei bărci, și a profitat de această ocazie pentru a realiza o ședință foto în toată regulă. Fiica lui Eminem a ales să poarte un costum de baie în două piese, în culori vibrante, ce îi punea în evidență corpul tonifiat și bronzul perfect.

Deși nu a precizat locul în care se afla și nici cine s-a aflat în spatele camerei, cel mai probabil fotograful a fost nimeni altcineva decât iubitul său, Evan McClintock.

Cei doi formează un cuplu încă din 2016, de pe vremea când erau colegi de liceu. După terminarea liceului, aceștia și-au continuat relația, ambii urmând cursurile Universității din Michigan. Potrivit surselor, Eminem aprobă relația celor doi și este  foarte fericit să vadă că fiica sa a găsit pe cineva care o iubește atât de mult.

În ceea ce privește relația cu celebrul ei tată, tânăra a dezvăluit într-un interviu pentru Daily Mail din 2018 că este extrem de apropiată de el. „Evident, suntem foarte apropiaţi”, a spus Hailie la vremea respectivă.

Hailie a fost o sursă de inspirație pentru Eminem, el lansând mai multe melodii, de la Mockingbird, care a apărut în 2004, până la câteva melodii de pe noul său album Revival. Un alt exemplu este melodia Castle, dedicată în totalitate ficei sale. Versurile povestesc fanilor despre relația lor și despre ce înseamnă să fii tată pentru el.

Citește și:
Imagini rare cu Melanie Griffith și fiica ei, Stella Banderas

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people