Gina Pistol a confirmat că este însărcinată

După multe speculații și fotografii apărute în presă, Gina Pistol a confirmat că este însărcinată cu Smiley, alături de care formează un cuplu de trei ani.

Gina Pistol a confirmat că este însărcinată

Gina Pistol a confirmat că este însărcinată. După mai multe zvonuri apărute în presă în ultima vreme, dar și a unor fotografii cu ea în care i se vede burtica de gravidă, vedeta a publicat un mesaj pe contul personal de Instagram în care povestește cu emoție că într-adevăr este însărcinată, dar și motivul pentru care nu a dorit până acum să dezvăluie acest lucru.

„Noi acum înseamnă TREI! În urma unor analize medicale, acum câțiva ani, am aflat că șansele ca eu să rămân însărcinată pe cale naturală sunt foarte mici. Iată că Dumnezeu a avut alte planuri pentru noi! Am avut multe emoții, nici nu am îndrăznit să mă bucur sau să răspândesc vestea până când nu i-am auzit inima cum bate și am știut că totul este bine. În sfârșit, a venit momentul să aflați de la noi ce am făcut în ultimii 3 ani și cum, din 2 oameni care se iubesc, vom deveni 3! Este mult râs, mult plâns de fericire, multă susținere și multă emoție în viața noastră”, a scris Gina Pistol pe Instagram.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

Noi acum inseamna TREI! In urma unor analize medicale, acum cativa ani, am aflat ca sansele ca eu sa raman insarcinata pe cale naturala sunt foarte mici. Iata ca Dumnezeu a avut alte planuri pentru noi!Am avut multe emotii, nici nu am indraznit sa ma bucur sau sa raspandesc vestea pana cand nu i-am auzit inima cum bate si am stiut ca totul este bine. In sfarsit, a venit momentul sa aflati de la noi ce am facut in ultimii 3 ani si cum, din 2 oameni care se iubesc, vom deveni 3! Este mult ras, mult plans de fericire, multa sustinere si multa emotie in viata noastra si in acest oracol video pe care il impartim cu voi, cu toata recunostinta pentru sustinerea si mesajele pe care le-am primit pana acum. Multumim!

O postare distribuită de GinaPistol (@ginapistol) pe

De asemenea, și Smiley a publicat pe contul lui de Instagram un mesaj emoționant cu privire la vestea că va deveni tătic. A început joaca! Suntem fericiți, ne simțim și mici, și mari, râdem, dar și plângem de emoții, începem să ne conturăm un Acasă al nostru”, a scris Smiley. 

Smiley și Gina Pistol se află într-o vacanță în Grecia alături de Speak și iubita sa, Ștefania. Speak a publicat câteva fotografii din vacanță, iar în câteva dintre acestea i se poate vedea și burtica de gravidă a Ginei.

Smiley și Gina Pistol formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz-ul românesc. Cei doi au fost extrem de discreți cu privire la relația lor și au devenit mult mai prezenți în social media după ce au publicat prima lor fotografie împreună de Paște. Ulterior, Gina Pistol a apărut și în câteva dintre live-urile artistului de pe YouTube.

Smiley a vorbit la începutul lunii iunie și despre cum a fost pentru ei perioada de lockdown: „A fost veselie, recunosc, dar a fost și melancolie uneori, pentru că a fost o perioadă plină de necunoscut la care toți ne-am uitat cu teamă și neîncredere. Nu am avut, însă, niciun motiv de tristețe, Doamne ajută!, suntem sănătoși cu toții, fiecare dintre cei pe care îi iubesc a trecut cu bine peste perioada asta. (..) A fost tare, mai ales că apoi a început „genul programului: romance„, pentru că, după izolarea cu băieții, fiecare a plecat la casa lui și am stat cu Gina”, a declarat Smiley într-un interviu pentru revista Viva.

Citește și:
Amanda Seyfried a devenit mamă pentru a doua oară

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people