Gerard Butler a fost surprins pe o plajă din Mexic în compania unei femei misterioase

Actorul Gerard Butler a fost fotografiat pe o plajă din Mexic în compania unei femei misterioase. Despre cine este vorba?

Gerard Butler a fost surprins pe o plajă din Mexic în compania unei femei misterioase

Gerard Butler a fost surprins de către paparazzi relaxându-se pe o plajă în timpul călătoriei sale în Tulum, Mexic. Actorul în vârstă de 51 de ani nu era singur, ci în compania unei femei misterioase. 

Din imagini se poate vedea cum Gerard Butler se simte bine în compania misterioasei femei. Până acum, nu există informații cu privire la identitatea ei. 

Să fie Gerard Butler într-o nouă relație? Spunem asta pentru că în august 2020, actorul s-a despărțit de modelul Morgan Brown, cu care forma un cuplu de aproape șapte ani. Potrivit mai multor surse apropiate, cei doi au decis „să trateze despărțirea într-un mod matur.” Gerard Butler și Morgan Brown au pus punct relației pentru că actorul „nu s-a putut dedica în întregime relației cu Morgan”, a declarat o sursă pentru Us Weekly. De asemenea, prietenii cuplului consideră că ei „ar fi mai bine să rămână doar prieteni.”

Despărțirea dintre Gerard Butler și Morgan Brown a venit ca o surpriză pentru fanii actorului. Cei doi au fost surprinși în luna iunie în ipostaze romantice pe o plajă din Malibu și nu dădeau semne că ar urma să se despartă. 

Gerard Butler și Morgan Brown au fost văzuți pentru prima dată împreună în septembrie 2014, în Malibu, California. Relația celor doi a fost cu multe despărțiri și împăcări. În noiembrie 2016, o sursă a declarat pentru People că ei „s-au despărțit de ceva vreme.” În iulie 2017 s-au împăcat, fiind surprinși de paparazzi pe o plajă din Mexic.

Actorul a vorbit cu sinceritate despre despărțire în cadrul unui interviu pentru Courier Mail. „Am trecut printr-o despărțire în timpul pandemiei, așa că am pierdut pe cineva drag, chiar dacă într-un mod diferit și a fost greu, mult mai greu decât m-aș fi așteptat”, a declarat actorul acum câteva luni.

Citește și:
Alexandra Dinu face dezvăluiri despre filmările emisiunii „Românii au talent'

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people