Free Melania Trump: Prima Doamnă, terifiată de întâlnirea cu Vladimir Putin

Free Melania Trump este o sintagmă care s-a tot auzit în perioada care s-a scurs de la investirea lui Donald Trump și până acum, dar astăzi se aude cu atât mai răsunător, după întâlnirea de acum câteva zile de la Helsinki dintre cei doi șefi de stat.

Free Melania Trump: Prima Doamnă, terifiată de întâlnirea cu Vladimir Putin

Întreaga suflare de pe Twitter a revenit la expresia Free Melania Trump, după summit-ul de la Helsinki dintre președintele Statelor Unite, Donald Trump, și cel al Federației Ruse, Vladimir Putin. Cei doi s-au întâlnit, teoretic, să discute probleme de importanță maximă, precum amestecul Rusiei în alegerile din Statele Unite din 2016, care a condus la alegerea lui Trump, sau dezarmarea nucleară.

Și, chit că Trump s-a făcut singur, încă o dată, de râs, negând rezultatele investigațiilor serviciilor de informații și alegând să îl creadă pe Putin, care i-a spus că Rusia nu a avut vreun amestec în alegeri, pentru ca apoi, la doar o zi după, să își ia cuvintele înapoi, mare parte din social media s-a concentrat pe cu totul alt subiect. Și anume, pe figura îngrozită a Primei Doamne, Melania Trump, când l-a întâlnit pe președintele rus.

Free Melania Trump este o sintagmă care a fost folosită pentru a o umaniza pe Melania, cea de la care poporul american mai avea încă speranțe că poate să își țină în frâu soțul și să îi influențeze unele dintre decizii, în contextul în care, la felurite evenimente, Prima Doamnă părea vizibil deranjată de ceea ce se întâmplă în jurul său.

Însă chiar și această speranță a început să pălească recent, când Melania a vizitat un centru de detenție pentru copiii migranților, despărțiți de familiile lor, purtând o jachetă Zara pe care era înscris mesajul Mie chiar nu îmi pasă. Vouă?'.

Este neclar dacă Melaniei îi pasă sau nu de copiii ținuți în cuști (cel mai probabil nu), dar cu siguranță că i-a păsat de întâlnirea cu Putin. În înregistrările de la eveniment, este vizibilă nemulțumirea ei față de ceea ce se petrece. Melania Trump zâmbește făcând cunoștință cu Vladimir Putin, după care, imediat ce nu mai este nevoită să interacționeze cu el, face o grimasă de-a dreptul terifiată. Până la urmă, cine nu ar fi, într-o astfel de situație?

Așa că rețelele de socializare s-au umplut iarăși de reacții conținând hashtag-ul Free Melania Trump – arătând încă o dată că lumea este dispusă să o considere pe Melania mai degrabă o victimă aflată într-o situație inconfortabilă, decât un complice la acțiunile iresponsabile ale soțului său.

Citește și:
Melania Trump a purtat o jachetă Zara și este oficial cel mai prost îmbrăcată persoană din lume

Foto: Instagram

Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people