Melania Trump a purtat o jachetă Zara și este oficial cel mai prost îmbrăcată persoană din lume

Nu e nimic în neregulă cu faptul că Melania Trump a purtat o jachetă Zara. Dar când mesajul scris pe haină este atât de insensibil precum cel purtat ieri de Prima Doamnă, lucrurile se complică.

Ioana Ulmeanu Editorial de Ioana Ulmeanu

Ieri, Melania Trump a purtat o jachetă Zara care ne-a făcut, în redacție, să ne revoltăm la comun. De ce? Iată un pic de context.

Dacă nu ai fost atentă în ultima vreme decât la situația politică complicată de la noi din țară și nu ai privit un pic și în afară, trebuie să îți spun că Statele Unite au fost zguduite de o criză de proporții. Motivul? Decizia SUA (anunțată încă din mai de Jeff Sessions) de a introduce politici mai stricte în privința imigranților care încearcă să treacă granița cu Mexicul, ceea ce a condus la separarea adulților de copii și ținerea lor în centre de detenție. În aproximativ o lună, peste 2.000 de copii au fost separați de părinții lor și ținuți în centre ale Office of Refugee Resettlement. De parcă acest gen de decizie nu ar părea deja inuman, de curând au început să apară imagini și filmări cu condițiile în care erau ținuți acești copii, cu plânsetele lor și, mai ales, cu copii ținuți în cuști. Deja există un moment ce a devenit viral cu Rachel Maddow izbucnind în lacrimi în timpul propriului show, în momentul în care primește și trebuie să citească știrea despre cuștile respective.

În timpul acestei săptămâni intense pentru administrația americană, toate cele cinci Prime Doamne ale SUA aflate încă în viață s-au alăturat corului vocilor care cer tratament uman pentru aceste familii. Da, chiar și Melania Trump a părut, pentru prima dată, să facă un lucru cu care soțul ei nu a fost de acord și s-a pronunțat în favoarea familiilor separate la graniță. Dar am detaliat povestea asta aici. Iar ieri chiar a zburat în Texas într-o astfel de tabără unde sunt ținuți copiii, probabil într-o încercare de a demonstra publicului ceva.

Încă nu este clar ce anume, dat fiind că Melania Trump a purtat o jachetă Zara, în timpul zborului către Texas, pe care era inscripționat mesajul I really dont care. Do u?'. Cum era de așteptat, lumea întreagă a fost șocată de textul afișat pe jacheta cu pricina. Și nu neapărat de faptul că Melania Trump a purtat o jachetă Zara de 39 de dolari (deși este cunoscută preferința ei pentru branduri scumpe). Acum, faptul că a purtat această jachetă poate să nu însemne mare lucru decât în acest context specific, dar merită să ne aducem aminte de alte momente în care brandul Zara a fost implicat în felurite controverse similare. Ca atunci când, în 2007, a lăsat să iasă pe piața o geantă care avea brodată pe ea o zvastică. Sau ca în acel moment mai recent, când a lansat un tricou în dungi izbitor de asemănător cu uniformele purtate de evrei în lagărele naziste de concentrare. Pentru că le au și ei pe ale lor.

Dar acum nu este vorba despre asta și nu avem nici un fel de reproș de adus mărcii, doar pentru faptul că Melania Trump a purtat o jachetă Zara. Nici mesajul în sine nu este deranjant luat ca atare, cum spuneam. Doar contextul îl face astfel. Ca să adauge apoi paie pe foc, directoarea de comunicare a Melaniei Trump a dat și o declarație, spunând: Este o jachetă. Nu există un mesaj ascuns. După vizita importantă din Texas de azi, sper că presa nu va alege să se concentreze pe garderoba ei.' Ceea ce sună ca o glumă, dat fiind că nu, nu e un mesaj ascuns, e chiar la vedere.

Un pic mai târziu, și președintele Donald Trump a simțit nevoia să adauge ceva. A făcut-o, cum altfel, pe Twitter. «I REALLY DONT CARE, DO U?» scris pe spatele jachetei Melaniei se referă la presa care publică ȘTIRI FALSE. Melania a aflat cât de necinstiți sunt și chiar nu îi mai pasă!'.

Că există sau nu un mesaj ascuns, faptul că Melania Trump a purtat o jachetă Zara are, cum vezi, cel puțin o semnificație specială. Atât de specială încât o mulțime de organizații care se ocupă de refugiați sau drepturile omului s-au declarat indignate. Iar actrița Patricia Arquette a spus cu cele mai bune cuvinte ce credem noi toți: Melania Trump tocmai ce a câștigat titlul de cel mai prost îmbrăcată persoană a secolului.' Și, pe deasupra, a și insistat. Deși la aterizarea în Texas Melania renunțase la jachetă, a purtat-o din nou, în zborul de întoarcere.

Citește și:
Melania Trump dezlănțuie furtuna cu Hurricane Stilettos

Foto: Instagram

Recomandari
Noizz
Psychologies
Mai multe din lifestyle