Francisca și soțul ei, TJ Miles, au devenit recent părinții unei fetițe.
Pe 9 februarie, Francisca și TJ Miles au devenit părinți pentru prima dată. Cântăreața a adus pe lume o fetiță, iar acum a făcut primele declarații despre cum a decurs nașterea copilului ei.
Cuprins
Francisca și TJ Miles au făcut o postare comună pe Instagram prin care au anunțat cu emoție că au devenit părinți. Cei doi au publicat primele imagini cu fiica lor și au dezvăluit ce nume au ales pentru ea, mai exact Clara Lia.
„Noi și Clara Lia
Din 09.02.2026 pentru totdeauna!”, au transmis Francisca și TJ Miles.
Într-o serie de Instastories, Francisca a făcut mai multe confesiuni despre nașterea fiicei sale, Clara Lia. Cu puțin timp înainte de a deveni mamă, artista a aflat că fiica are cordonul ombilical de două ori în jurul gâtului. Cântăreața a fost cuprinsă de emoții și de temeri, care au dispărut în clipa în care a auzit pentru prima dată glasul fiicei sale.
„9 februarie, sala nr. 9. Cordonul ombilical de două ori frumos în jurul gâtului ei. Eu confuză. Emoționată. Speriată. Și cu gândul acela care nu m-a mai părăsit: Doamne, cum suntem noi oamenii, ne facem planuri, iar cineva acolo sus zâmbește. Și apoi… i-am auzit plânsul, imediat după ce a ieșit. În momentul acela, timpul s-a oprit. Acolo a început și s-a terminat lumea. Acolo s-a adunat toată iubirea de pe pământ. Mulțumesc, Doamne! Mulțumesc, tati… pentru mâna strânsă, pentru lacrimile noastre. Suntem părinți. Suntem binecuvântați. Mami, tati & Clara Lia”, a povestit Francisca pe Instagram.
Cu câteva ore înainte să devină tată pentru prima dată, TJ Miles a făcut o serie de confesiuni emoționante. Aflat la spital și pregătit să își susțină soția în acest moment important, el a mărturisit că abia așteaptă să vină pe lume fetița lui.
„Deci mie nu îmi vine să cred că o să devin tată fix acum. O să devin tată chiar acum. Efectiv mă pregătesc să mă duc să ajut și eu la naștere. Ea o să nască, o pregătește acum cu anestezie. Eu sunt îmbrăcat frumos, cu mască, să fie cât mai puțini microbi. Ce să zic, o să fiu tată în curând, asta este ultimul moment înainte de aia. Am ajuns în camera de operații. La revedere! Nu știu, am emoții, sincer, dar am. Sunt gata. Cred că eu am mai mult decât Francesca, dar asta e viața.”
Francisca Dulceanu și TJ Miles, pe numele său real Miles Jordache, au dezvăluit în luna octombrie a anului 2025 că s-au căsătorit civil. În noiembrie, și-au anunțat fanii că au făcut cununia religioasă. Cei doi au împărtășit mai multe imagini de la ceremonie, care a fost una discretă. Cu acea ocazie, au dezvăluit că nașii lor sunt sportivul Cătălin Moroșanu și soția lui, Georgiana.
Foto: Instagram