Fostul Principe Nicolae și soția sa vor mai avea un copil

Fostul Principe al României, Nicolae, și soția sa, Alina Maria, au anunțat oficial că mai așteaptă un copil. Declarația cuplului!

Fostul Principe Nicolae și soția sa vor mai avea un copil

Fostul Principe Nicolae și soția sa, Alina Maria, vor deveni iarăși părinți. Cuplul a făcut anunțul oficial în urmă cu o zi, pe 5 decembrie, pe pagina de Facebook a fostului principe, declarând: „De multe ori, chiar și în perioadele dificile se întâmplă minuni. Pentru mine și Alina-Maria de Roumanie minunea este un nou membru al familiei.” De asemenea, anunțul se regăsește și pe contul de Instagram al tinerei mame.

„În Ajunul sărbătorii Sfântului Nicolae, ocrotitorul copiilor, vă împărtășim bucuria că familia noastră va fi din nou binecuvântată. Cu multă emoție și fericire în suflet așteptăm al doilea copil al nostru, care va veni pe lume în primăvara anului 2022. Ne bucurăm că Bunul Dumnezeu, după Maria-Alexandra, ne îngăduie încă unul din neprețuitele miracole ale vieții! Nihil Sine Deo!”, se arată în comunicatul de presă emis de fostul Principe și de soția sa.

Fostul Principe Nicolae și soția sa, Alina-Maria Binder, s-au căsătorit în anul 2018, într-un eveniment care a urmat tradițiile regale, și a avut loc la Sinaia. Nicolae, fiul Principesei Elena, și iubita lui s-au căsătorit civil în Anglia, iar nunta a fost organizată pe 30 septembrie 2018 la Sinaia, precedată de o ceremonie religioasă la Biserica Sfântul Ilie din localitate. Localnicii și cei care au vrut să ia parte la bucuria cuplului au putut urmări la acea vreme slujba prin care fostul Principe și-a unit destinul cu cel al Alinei pe un ecran amplasat în curtea bisericii. Cei doi și-au petrecut luna de miere în Delta Dunării.

Fostul Principe Nicolae și soția sa, Alina-Maria Binder, au devenit părinți pentru prima dată pe 7 noiembrie 2020, fiica lor, Maria-Alexandra, născându-se la ora 20:05 la Spitalul Polizu din București. Micuța a fost botezată pe 23 ianuarie 2021, la noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș, într-o ceremonie discretă la care au luat parte doar câteva persoane foarte apropiate.

Citește și:
Cum s-au cunoscut Mihai și Elwira Petre: „Am stat, am analizat și am zis că merită să încerc…'

Foto: Facebook, arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din people