„E cel mai romantic bărbat pe care l-am cunoscut!” Ricky Martin vrea mai mulți copii cu Jwan Yosef

Ricky Martin a povestit pentru revista People despre cum l-a cunoscut pe soțul lui, cum îi decurge căsnicia și despre copiii lor.

„E cel mai romantic bărbat pe care l-am cunoscut!” Ricky Martin vrea mai mulți copii cu Jwan Yosef

La un deceniu de la un coming-out mult așteptat, Ricky Martin spune că nu se va mai ascunde niciodată. O face, luna asta, din postura de cover-star al revistei People, ocazie cu care a povestit cu sinceritate despre cum decurge căsnicia lui și despre planurile de extindere a familiei.

Ricky Martin și Jwan Yosef (37), soțul lui, s-au cunoscut pe Instagram, în 2016. Martin, care are o mică colecție de artă, a fost atras inițial de o lucrare a artistului sirian-suedez, dar interesul s-a mutat foarte repede asupra lui Jwan, așa că au început să converseze. Conversația s-a întins pe vreo șase luni, „totul super-romantic, nimic, sexual,” precizează cântărețul, subliniind că relația a debutat în mod pur platonic.

Cei doi s-au întâlnit apoi, pentru prima dată, în Londra, unde locuia Jwan. „Când m-am dat jos din mașină și l-am văzut, am fost la modul: Doamne, mă însor cu el!,” spune Martin.

Reacția a fost reciprocă, așa că cei doi s-au căsătorit în 2017.

La vremea respectivă, Ricky Martin era tată singur, via mamă-surogat, pentru gemenii Valentino și Matteo, care au 12 ani. El și Jwan îi mai au acum pe Lucia și Renn, care s-au născut la nouă luni distanță unul de celălalt, în 2019. Și, declară vedeta, mai au niște embrioni înghețați, e foarte posibil să nu se oprească aici cu mărirea familiei.

„Provin dintr-o familie foarte numeroasă,” a spus el. „Îmi amintesc că în fiecare duminică, în casa bunicilor mei, eram vreo 34 de nepoți. Am spus mereu: ‘Într-o zi, vreau să deschid ușa casei mele și să văd mulți copii alergând spre mine când mă întorc de la muncă și spunând: Tati, tati, tati!’ E ceva la care am visat mereu”.

Cântărețul a mai dezvăluit pentru People că a suferit de PTSD după interviul din 2000 când cunoscuta gazdă TV Barbara Walters i-a cerut să-și definească sexualitatea, forțând practic un coming-out televizat. „Când a trântit întrebarea, m-am simțit violat, pentru că pur și simplu nu eram pregătit pentru un coming-out. Îmi era foarte frică,” a spus Martin, care a recunoscut public că este gay abia în 2010.

Citește și:

O familie gay îți spune de ce are nevoie de recunoașterea statului 

Foto: Arhiva ELLE

Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people