Delia, declarații neașteptate despre relația cu soțul ei, Răzvan Munteanu

Delia și Răzvan Munteanu formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz-ul românesc.

Delia, declarații neașteptate despre relația cu soțul ei, Răzvan Munteanu

Delia se numără printre artistele de succes din România, iar drept dovadă ne stau cariera ei muzicală impresionantă, precum și piesele care ajung hituri. 

În ceea ce privește viața personală, Delia formează un cuplu cu Răzvan Munteanu. Cei doi s-au cunoscut în 2010, într-un club de karaoke cunoscut din Centrul Vechi al Bucureștiului. S-au căsătorit în anul 2012 și fac o echipă excelentă și pe plan profesional. Deși sunt discreți când vine vorba despre relația lor, cântăreața a mai făcut cu diverse ocazii declarații referitoare la căsnicia ei.

Cele mai recente declarații ale artistei au surprins însă pe toată lumea.

Presa mondenă a speculat de multe ori că soțul Deliei are o avere considerabilă, mai mult chiar, pe seama acestui lucru s-a glumit în repetate rânduri la iUmor, emisiunea unde artista este jurat.

Zilele trecute, Delia a decis să vorbească despre acest lucru prin intermediul mai multor instastories, părând destul de revoltată de întreaga situație.

„(…) Îmi amintesc de glumele alea făcute la iUmor că soțul Deliei este milonar. Voi credeți că dacă era milionar eu mai stăteam să îmi pierd nopțile la concerte? Să stau ore în șir în mașini?(…), a spus Delia pe Instagram, scrie spynews.ro.

„Dacă e milionar, de ce fac asta de ani de zile? De ce? Fac asta pentru că îmi întrețin familia, pentru că eu sunt milionarul în casă. Eu întrețin, eu pun pâinea pe masă. Eu.”, a mai afirmat Delia.

Delia a vorbit recent cu Andra, într-un podcast realizat de aceasta din urmă, despre soțul ei, lucru pe care îl face rareori în contexte publice.

Ca atare, se știu destul de puține lucruri despre cuplul pe care îl formează Delia și Răzvan Munteanu, cei doi abținându-se de la declarații despre viața personală în cea mai mare parte a timpului. Recent, însă, cei doi au început să povestească mai multe, mai ales în cadrul aparițiilor în felurite podcast-uri, un format care pare că invită la povești mai amănunțite și în care vedetele se simt confortabil să vorbească.

„El este familia mea, numeroasă, pentru că noi avem multe personalități. Este familia mea! A venit în viața mea fix când trebuia și ne-am ciocnit în momentul potrivit. Ca două roci puternice, ca două pietre tari. M-a ajutat, pentru că a simțit că poate să facă asta și eu am simțit că sunt în siguranță cu el, pentru că eram într-o perioadă așa, în care totul era o nebuloasă. Da, mi-am găsit stabilitatea. E bine ca echilibrul tău și stabilitatea să nu depindă în totalitate de nimeni și ajungi la asta prin tot felul de experiențe”, a declarat Delia în podcast-ul Andrei.

Delia mai povestea recent, în cadrul unui alt podcast, găzduit de Gojira, despre implicarea partenerului său în managementul carierei ei.

„Nu zic că i-am deschis ochii în direcția asta, dar cumva s-au întâmplat lucrurile în momentul în care ne-am întâlnit, am petrecut timp împreună, a văzut de ce mă lovesc, povesteam lucruri de prin concerte și tot eu i-am zis: ‘hai să fim o echipă cumva, că în tine chiar am încredere.’ Suntem o familie. (…) Nu trec zile să nu ne vedem. Nu am călătorit separat niciodată de când suntem împreună”.

Citește și:
Amber Heard, primele declarații după ce a pierdut procesul cu Johnny Depp: „Dezamăgirea pe care o simt este dincolo de cuvinte'

Foto: Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din people