De ce nu a fost prezentă Meghan Markle la întâlnirea cu Regina Elisabeta a II-a

Meghan Markle nu a participat la întâlnirea organizată de Regina Elisabeta a II-a și nici nu a existat o conferință video, așa cum se spusese inițial.

De ce nu a fost prezentă Meghan Markle la întâlnirea cu Regina Elisabeta a II-a

Contrar așteptărilor tuturor, Meghan Markle nu a participat la întâlnirea organizată de Regina Elisabeta a II-a la Sandringham, iar motivul este unul destul de ușor de înțeles.

Luni, 13 ianuarie, Prințul Charles, Prințul William și Prințul Harry au discutat cu Regina Elisabeta a II-a despre viitorul Ducelui și Ducesei de Sussex, după ce aceștia au anunțat că vor să renunțe la statutul de membri „seniori” ai familiei regale.

Inițial, Meghan Markle ar fi trebuit să telefoneze și să participe la întâlnire prin intermediul unei conferințe video, ea fiind în prezent în Canada, alături de fiul ei și al Prințului Harry, Archie, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

„În final, Ducele și Ducesa de Sussex au decis că nu este necesar ca aceasta să participe”, a declarat o sursă apropiată familiei regale.

După această întâlnire, Regina Elisabeta a II-a a făcut prima declarație oficială despre viitorul nepotului său, Prințul Harry și al soției acestuia, Meghan. Majestatea Sa și-a exprimat susținerea față de Ducele și Ducesa de Sussex, însă totodată a afirmat că regretă că cei doi au luat o astfel de decizie.

„Astăzi familia mea a avut o discuție constructivă despre viitorul nepotului meu și al familiei sale. Eu și familia mea sprijinim dorința lui Harry și a lui Meghan de a avea o nouă viața ca o familie tânără. Deși am fi preferat să lucreze în continuare pentru familia regală, respectăm și înțelegem dorința lor de a avea o viața mai independentă. Harry și Meghan au transmis foarte clar că nu vor să se bazeze pe banii publici în noua lor viața. Astfel, s-a stabilit că va exista o perioadă de tranziție în care Ducii de Sussex vor petrece timp în Regatul Unit și în Canada. Aceste probleme vor fi rezolvate de familia mea, mai este muncă de făcut, dar am cerut ca în următoarele zile să se găsească o soluție.”, a declarat Regina în urmă cu câteva zile.

Citește și:
Meghan Markle nu ar vrea să se întoarcă să locuiască în Marea Britanie

Foto: Profimedia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Mai multe din people