Într-un interviu acordat recent, Magda Pălimariu a vorbit deschis despre planurile de vacanță pe care le are alături de soțul și fiul ei.
Magda Pălimariu a devenit mamă pentru prima oară în luna august a anului 2022. Prezentatoarea TV are un băiețel, pe nume Aksel, pe care a ales să-l nască în Norvegia, acolo a locuit multă vreme, fiind țara natală a partenerului ei de viață. Ea formează un cuplu alături de Ionuț Eriksen, președintele Camerei de Comerț din Norvegia. Cei doi s-au căsătorit în secret, în luna august a anului 2021, în cadrul unei ceremonii restrânse, având alături familia și prietenii apropiați.
Cuprins
Într-un interviu acordat recent, Magda Pălimariu a vorbit deschis despre planurile de vacanță pe care le are alături de soțul și fiul ei.
„O să mergem săptămâna viitoare într-o vacanță la mare și apoi în august. La mare vom pleca în Grecia, probabil. Mă leagă foarte multe amintiri, pentru că eu acolo mi-am petrecut de la vârsta de 19 ani, aproape toate vacanțele (…) oricum nu sunt atât de multe vacanțele, că e în funcție de concediul lui, de concediul meu, deci nu e atât de ușor de planificat”, a povestit prezentatoarea pentru Cancan.ro.
În ceea ce privește motivul pentru care nu ia în considerare să se mute în Norvegia alături de soțul ei, prezentatoarea a mărturisit că nu îi place clima de acolo.
„Nu, nu. Nu m-aș muta pentru că nu-mi place clima de acolo și cu asta am spus tot. Dar nici nu vreau să mai merg des acolo, pentru că vreau să profit de vară, vreau să mă bucur de zilele de vară și nu mă mai plâng niciodată de căldură prea mare. De când am stat acolo îmi place căldura”, a mai spus ea pentru sursa citată.
Magda Pălimariu a mai spus cum se descurcă ea și soțul ei, Ionuț Eriksen, având în vedere că au o relație la distanță.
„Momentan suntem tot așa. Acum e Ionuț aici, după care, după Marbella, mai stăm o săptămână și vom merge noi acolo și tot așa. Dar a stat, Ionuț și-a petrecut mai mult timp aici decât în Norvegia în ultima vreme.”
Magda Pălimariu a mai dezvăluit și cum se înțelege cu soacra ei.
„Noi nu mai avem ambii tați, așa că mai avem mamele. Ne vedem în limita posibilităților noastre, pentru că mama lui Ionuț nu poate să vină la București, îi este mai greu dat fiind faptul că este și mai în vârstă, dar ori de câte ori putem, mergem să o vizităm și vorbește cu cel mic pe cameră mereu. Mama a fost. Mama a venit cu nepoțelul meu de la Sibiu, tocmai am avut o vizită.”
Magda Pălimariu a dezvăluit care este regula pe care a stabilit-o cu soțul ei. În timp ce prezentatoarea TV este în România, partenerul ei de viață, Ionuț Eriksen, locuiește în Norvegia, unde se ocupă de afaceri. Astfel, cei doi nu sunt tot timpul împreună, însă au discuții referitoare la mutarea lui în România.
„El și-a pus dorința în sensul ăsta, cărțile fiind puse pe masă dacă își dorește să se mute. Eu nu aș putea vreodată să schimb, nu știu, destinul nimănui, pentru că el totuși este acolo de o viață, nu știu, de la 20 de ani. Dacă el așa simte și asta își dorește. Ideea este că noi de la bun început am știut și a fost o regulă: să nu ne impunem lucruri. Nici el nu-mi poate impune mie ca să renunț la televiziune, să mă mut într-o țară străină, să stau acasă, pentru că altceva nu știu ce profesie aș putea să am eu în Norvegia și nici eu lui. Nici măcar nu i-am sugerat să se mute aici. Fiecare face așa cum simte și cum crede. Important e să fie Aksel bine și să vadă doar armonie între noi, atât cât suntem împreună”, a spus Magda Pălimariu pentru ciao.ro.
Foto: Instagram