Cum a reacționat Vlad Gherman după ce un fan i-a zis că se potrivea mai bine cu fosta iubită, Cristina Ciobănașu, decât cu soția lui, Oana: „Degeaba îți stă mai bine cu cineva care…”

Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman au format unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz.

Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman au format unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz, iar vestea despărțirii lor la începutul lunii februarie 2021 i-a luat prin surprindere pe fani. Cu toate acestea, cei doi au continuat să își petreacă timpul împreună și au declarat că au rămas în relații bune, cu atât mai mult cu cât sunt în continuare colegi pe platourile de filmare.

Vlad Gherman, reacție în online după ce un fan i-a făcut observații

Atât Vlad Gherman, cât și Cristina Ciobănașu sunt acum implicați în alte relații. Actorul formează un cuplu alături de colega sa de platou, Oana Moșneagu, cu care s-a căsătorit în vara anului trecut. Cristina Ciobănașu este într-o relație cu Alexandru Mureșan de ceva timp, iar imaginile cu cei doi arată cât de fericiți sunt împreună.

Recent, Vlad Gherman a postat pe rețelele sociale o fotografie alb-negru din ziua nunții cu soția sa, actrița Oana Moșneagu, alături de care s-a căsătorit în urmă cu un an și jumătate.

„Probabil cel mai emoționant moment a fost acela în care am văzut-o pe Oana în rochie de mireasă! M-a bușit plânsul ca un copil care a primit cel mai frumos cadou de Crăciun. Într-o fracțiune de secundă mi-am văzut toată viața alături de ea, iar viața noastră împreună abia de acum începe”, a scris acesta.

O urmăritoare i-a transmis, însă, actorului că îi stătea mai bine alături de fosta sa iubită, Cristina Ciobănașu, cu care a avut o relație de lungă durată înainte de Oana.

„Fiecare își poate da cu părerea. Degeaba îți stă mai bine cu cineva care nu te respectă, iubește…”, i-a răspuns actorul.

Care este acum relația dintre Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman

Într-un interviu acordat recent, Cristina Ciobănașu a făcut dezvăluiri despre actuala relație cu fostul ei partener.

„Eu și Vlad ne-am dorit ca, o dată cu despărțirea asta, prietenia noastră să nu dispară și să putem lucra împreună în continuare și să putem rămânem… sigur, acum nu pot să spun prieteni, suntem amici. Noi lucrăm în continuare împreună, ne vedem săptămânal, dar nu pot să spun că este prietenul meu”, a declarat vedeta în emisiunea Viața fără filtru.

Cristina Ciobănașu a mărturisit că, atunci când a avut loc despărțirea de fostul ei partener, a fost norocoasă deoarece a putut să se bazeze pe ajutorul mamei sale adoptive, producătoarea Ruxandra Ion.

„A fost alături de mine necondiționat pe tot parcursul meu. Evident că și în momentul despărțirii mi-a fost alături, mi-a oferit sfaturi, m-a protejat. Clar că și pentru ei, ca familie, a fost un moment dificil. Noi locuiam împreună acasă la familia Ion și evident că și pentru ei a fost un moment dificil. El făcea parte din familie. Au înțeles decizia noastră și dorința mea”, a mărturisit actrița.

Ce a recunoscut abia acum Vlad Gherman despre despărțirea de Cristina

Într-un interviu acordat recent, Vlad Gherman a vorbit deschis despre separarea de Cristina Ciobănașu, care a avut loc în urmă cu mai bine de trei ani.

„Cel mai greu moment din viața mea a fost, probabil, despărțirea de Criss. Spun asta pentru că nu am pierdut doar o relație, am pierdut o familie. Am fost pe parcursul relației cu Criss adoptat, practic, de doamna Ruxandra Ion. Am fost primit în casa lor ca un membru al familiei. Acolo am stat aproape un deceniu și am învățat o mulțime de lucruri datorită lor. Ruptura de Criss a implicat oarecum și ruptura de ei. Practic, de pe o zi pe alta viața mea s-a schimbat total. Am fost nevoit să stau o perioadă la sora mea până mi-am găsit un loc în chirie. Nu am avut timp să mă acomodez cu situația sau să sufăr prea mult. A trebuit să acționez și să mă repun pe picioare. De asta consider că despărțirea de Criss a atras, ca o consecință, multe alte schimbări în viața mea. Nu pot decât să fiu recunoscător pentru tot ce s-a întâmplat și înainte, dar și după despărțire. Am învățat multe lucruri pe parcursul anilor, dar acel prag peste care am trecut a fost probabil cel mai important hop peste care trebuia să trec ca să mă maturizez”, a povestit Vlad Gherman pentru Unica.ro.

În același interviu, actorul a vorbit și despre soția lui, Oana Moșneagu, având numai cuvinte de laudă la adresa acesteia.

„Calitatea ei cea mai mare, care poate fi considerată și defect, este sinceritatea debordantă. Spune ce gândește fără filtre și am ajuns la concluzia că acest lucru poate fi atât o calitate, cât și un defect. Evident că nu vrea să rănească pe nimeni, iar intențiile ei sunt bune și constructive. Dar anumite lucruri spuse cu toată sinceritatea pot să rănească în anumite situații. În rest, are foarte multe calități. E bună de măritat (râde)”, a mai spus actorul pentru sursa citată.

Citește și:
Cum s-a schimbat relația dintre Vlad Gherman și Oana Moșneagu după nuntă. Dezvăluirea făcută de actriță: „S-au întâmplat niște lucruri…'

Foto: Instagram, Arhiva ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people