Cristina Bâtlan este mai fericită ca niciodată de când s-a căsătorit pentru a doua oară. Antreprenoarea a făcut pasul spre un nou mariaj la vârsta de 53 de ani.
Cristina Bâtlan și partenerul ei de viață, Gabriel Traian, s-au căsătorit religios sâmbătă, pe 7 noiembrie, alături de familie și de prietenii apropiați. Cununia lor civilă a avut loc cu câteva zile înainte, pe 5 noiembrie. Antreprenoarea a mai fost căsătorită în trecut. În anul 2018, a divorțat de fostul ei soț, Roberto, alături de care a fondat brand-ul Musette, după o căsnicie care a durat 26 de ani. Au împreună un fiu, pe nume Adrian.
Cuprins
După cununia civilă de pe 5 noiembrie, care s-a desfășurat la Starea Civilă din Sectorul 1, situată în Piața Amzei, Cristina Bâtlan și partenerul ei, Gabriel Traian, s-au căsătorit religios la capela de pe domeniul Palatului Snagov. Ulterior, s-au distrat pe cinste în compania a aproximativ 250 de invitați la Palatul Snagov, la petrecerea care a avut ca tematică Marele Gatsby și o atmosferă inspirată de anii ’20.
Cristina Bâtlan a făcut pasul către a doua căsătorie la vârsta de 53 de ani. Antreprenoarea este de părere că nu este niciodată prea târziu să mai acorzi o șansă acestui capitol. Cu această ocazie, își propune să fie o inspirație și pentru alte femei, care încă nu au curajul să își trăiască viața cum vor și își doresc să nu se mai conformeze așteptărilor altora.
„Cine spune că la 50+ de ani e prea târziu pentru începuturi frumoase?
Eu cred că unul dintre cele mai mari avantaje ale vârstei este că ajungi să te cunoști suficient de bine încât să știi ce îți dorești, ce te face fericită și, mai ales, cu cine vrei să împărți toate lucrurile frumoase din viața ta.
Și când știi ce vrei, de ce să mai aștepți?
Așa că am spus DA! Cu multă bucurie, emoție și entuziassm pentru tot ce urmează.
Și vreau să împărtășesc cu voi această experiență, nu doar pentru că este un moment important din viața mea, ci și pentru că îmi doresc să vă încurajez să aveți curajul să trăiți așa cum vă doriți – indiferent de etapa vieții în care vă aflați.
Iar dacă vi se pare frumos acest început, abia aștept să vedeți ce a urmat!”
În urmă cu trei ani, Cristina Bâtlan, antreprenoarea de succes, a dezvăluit că s-a logodit cu partenerul ei în secret. Vedeta este foarte discretă în ceea ce privește viața personală, motiv pentru care nu a dorit să împărtășească inițial cu fanii săi marea veste. De asemenea, Cristina Bâtlan a dezvăluit și ce părere are fostul ei soț despre logodna sa.
Cristina Bâtlan a uimit pe toți cu anunțul că și-a oficializat relația în mod discret în luna aprilie a acestui an. Antreprenoarea a primit inelul în Veneția, chiar de ziua ei de naștere. Cristina Bâtlan a recunoscut că a răspuns cu toată inima cererii de căsătorie a partenerului ei în timpul unei escapade romantice într-o locație de vis pentru cupluri.
Deși a ales să-și păstreze logodna discretă pentru o vreme, antreprenoarea a ales să divulge această veste fanilor săi printr-un interviu acordat pentru okmagazine.ro. Cristina Bâtlan a subliniat că încă nu au început pregătirile pentru ceremonia de căsătorie și nu au stabilit o dată anume. Totuși, ea a accentuat că esențialul constă în iubirea și respectul reciproc, acestea fiind secretele relației lor.
„Cred că a fost cel mai impresionant moment pentru mine. Ne-am logodit la Veneția, pe 28 aprilie, fix de ziua mea, și a fost foarte emoționant. Nici nu mă așteptam! Trăiesc o nouă experiență și pentru că mi-am dorit să intru într-o relație cu un om de care să fiu îndrăgostită în fiecare zi. (…) Încă nu și nici nu contează. Pentru noi, cel mai important e legământul, nu petrecerea”, a mărturisit Cristina Bâtlan pentru okmagazine.ro.
Vedeta a dezvăluit că atât fostul ei soț, Roberto, cât și fiul lor, Adrian, au fost extrem de încântați la aflarea veștii despre logodna ei. Cristina Bâtlan a menționat că a reușit să păstreze o relație foarte bună cu tatăl copilului ei, motiv pentru care acesta s-a bucurat pentru fericirea antreprenoarei.
„E încântat. Și Roberto la fel. Mă bucur că au primit vestea asta cu bine, pentru că, cumva, căsnicia mea a fost prețul succesului. Însă acum mă gândesc cum să pun împreună cariera și familia.”
Foto: Instagram