Copiii Prințului William și ai lui Kate Middleton au făcut un gest impresionant pentru regretata lor bunică, Prințesa Diana

Au fost dezvăluite felicitările emoționante pe care copiii Prințului William și ai lui Kate Middleton le-au făcut pentru Prințesa Diana.

Copiii Prințului William și ai lui Kate Middleton au făcut un gest impresionant pentru regretata lor bunică, Prințesa Diana

Copiii Prințului William și ai lui Kate Middleton au făcut un gest impresionant pentru Prințesa Diana. Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis au realizat fiecare câte o felicitare de Ziua Mamei, care este sărbătorită pe data de 14 martie în Marea Britanie.

Cu această ocazie au transmis urări pline de emoție pentru regretata lor bunică. Imaginile cu felicitările realizate manual de către copiii Prințului William și ai lui Kate Middleton au fost publicate pe contul de Instagram al Palatului Kensington.

Fotografiile au fost însoțite și de o descriere în care se menționează că George, Charlotte și Louis fac aceste felicitări în fiecare an pentru Prințesa Diana. „Anul acesta, Ziua Mamei va fi din nou diferită. Mulți dintre noi vom fi departe de cei dragi, dar așteptăm cu nerăbdare momentul într-un viitor nu prea îndepărtat când vom putea să ne îmbrățișăm din nou mamele. Pentru cei care trec prin doliu, ziua aceasta ar putea fi deosebit de dificilă. În fiecare an, de Ziua Mamei, George, Charlotte și Louis creează felicitări în care își amintesc de bunica lor, Diana, pentru William. Indiferent de circumstanțe, ne gândim la tine în această zi.”

Prima felicitare este cea a Prințului George, pe care scrie: „Dragă bunică Diana, La mulți mulți ani de ziua mamei. Te iubesc foarte mult și mă gândesc la tine mereu. Îți trimit multă iubire.”

Prințesa Charlotte a ales să deseneze și o inimă alături de mesajul ei. „Dragă bunică Diana, mă gândesc la tine de Ziua Mamei. Te iubesc foarte mult. Tata îți duce lipsa. Multă iubire, Charlotte.”

În ceea ce îl privește pe Louis, în vârstă de aproape 3 ani, el a ales să deseneze o inimă colorată și să lipească o serie de abțibilduri cu diverse animale.

De asemenea, Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis au făcut și un tort pentru mama lor, Kate Middleton. Pe lângă imaginea cu tortul, a fost făcută publică și o fotografie cu Ducesa de Cambridge și mama ei, Carole Middleton.

Recent, Prințul William și soția sa, Kate Middleton, au vizitat o școală din Londra, ocazie cu care Ducele de Cambridge a fost întrebat de către un reporter de la Sky News dacă a vorbit cu fratele său, Prințul Harry, după interviul difuzat de CBS. „Nu, încă nu am vorbit cu el, dar o voi face”, a răspuns William.

Ulterior, Ducele de Cambridge a respins acuzațiile de rasism venite din partea lui Meghan Markle la adresa familiei regale. „Nu suntem o familie rasistă”, a declarat Prințul William.

Citește și:
De ce al treilea copil al Prințului Carl Philip și al Prințesei Sofia a Suediei nu va avea titlu regal

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people