Celebrul om de televiziune Larry King, spitalizat după ce a fost diagnosticat cu COVID-19

Potrivit mai multor surse, legendarul om de televiziune Larry King a fost internat într-un spital după ce a fost diagnosticat cu COVID-19.

Celebrul om de televiziune Larry King, spitalizat după ce a fost diagnosticat cu COVID-19

Potrivit mai multor surse, legendarul om de televiziune Larry King, în vârstă de 87 de ani, se află internat într-un spital din Los Angeles după ce a fost diagnosticat cu COVID-19.

Știrea nu a fost confirmată până acum de reprezentanții familiei sau de purtătorul lui de cuvânt, însă, potrivit presei de peste Ocean, „Larry King se luptă de 10 zile cu COVID”, iar familia lui „nu are voie să îl viziteze”. Conform surselor, „familia lui Larry King se află în contact constant cu spitalul și cu doctorii” care monitorizează starea de sănătate a celebrului om de televiziune.

„Larry a luptat cu atât de multe probleme de sănătate în ultimii ani și acum se luptă din greu și cu aceasta, este un campion”, a declarat o sursă citată de ABC News. În ultimii ani, Larry King a avut numeroase probleme de sănătate: a avut cancer la plămâni și a fost operat; în 1987, el a suferit un atac de cord major și a avut nevoie de o operație complicată de bypass, în aprilie 2019 i s-au pus niște stenturi și tot în 2019 a suferit un atac cerebral.

În vara acestui an, Larry King a dezvăluit că familia sa a trecut prin momente cumplite, iar doi dintre copiii săi au murit recent, la o distanță de doar trei săptămâni unul de celălalt.

Fiul său, Andy King, în vârstă de 65 de ani, a decedat la sfârșitul lunii iulie din cauza unui atac de cord, iar fiica sa, Chaia King, în vârstă de 52 de ani, a murit săptămâna trecută „la scurt timp după ce a fost diagnosticată cu cancer pulmonar”, a scris King pe Facebook, potrivit CNN.

„Cu tristețe și cu inima frântă, anunț pierderea celor doi copii ai mei, Andy King și Chaia King. Amândoi erau suflete bune și blânde și le vom simți lipsa. Niciun părinte nu ar trebui să își îngroape copilul. Eu și familia mea vrem să vă mulțumim pentru gândurile bune și urările transmise. În acest moment, avem nevoie de puțin timp și discreție pentru a ne vindeca rănile. Vă mulțumesc că respectați asta”, a fost mesajul pe care King l-a transmis.

În 1997, Larry King și fiica sa, Chaia, au scris o carte pentru copii intitulată Ziua tatălui, ziua fiicei”, în care au povestit experienţele prin care au trecut în urma divorţului.

Mama celor doi a fost Alene Atkins, cu care Larry King s-a căsătorit în 1961. La scurt timp au divorțat, dar au decis să își unească din nou destinele în 1967. Însă, nici atunci lucrurile nu au durat mai mult, cei doi despărțindu-se definitiv în 1971. Alene s-a stins în viață în 2017.

King, în vârstă de 87 de ani, a fost căsătorit de-a lungul timpului cu șapte femei diferite. În urma acestor căsătorii, prezentatorul TV mai are încă alți 3 copii: Larry Jr. (58 de ani), Chance (21 de ani) și Cannon (20 de ani).

Din 1985 până în 2010, King a fost gazda emisiunii „Larry King Live” difuzată de CNN. În prezent, acesta prezintă emisiunea „Larry King Now” de la Ora TV.

Citește și:
Lili Sandu a ajuns cu băiețelul ei, Thomas Jay, de urgență la spital

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people