Cancerul pulmonar: 9 semne pe care nu ar trebui să le ignori

Din păcate, cancerul este boala care face tot mai multe victime și care ne face să ne temem tot mai mult de mersul la medic.

Cancerul pulmonar: 9 semne pe care nu ar trebui să le ignori

Ne este tot mai mult teamă să mergem la doctor și amânăm acest moment cât de mult putem. Însă nu conștientizăm acest lucru până când nu suntem într-o situație cu adevărat dramatică. Chiar dacă asociem destul de repede cancerul pulmonar cu fumatul, și persoanele care nu sunt fumătoare pot avea cancer pulmonar.

Cancerul pulmonar debutează cu creșterea unor celule anormale în plămâni, formând ulterior o tumoră, care poate fi benignă sau malignă. Din păcate, este un tip de cancer care face tot mai multe victime, chiar mai multe decât persoanele care au cancer la sân.

Din acest motiv, este necesar să te prezinți la medic de îndată ce observi anumite simptome, mai cu seamă dacă ești fumătoare. Însă, și dacă nu ești fumătoare, există alți factori de risc care pot determina cancerul pulmonar, precum poluarea, vârsta, dieta dezechilibrată sau chiar mediul de lucru. Așadar, iată care sunt simptomele cancerului pulmonar pe care nu ar trebui să le ignori:

1. Tuse seacă

Un semn pe care ar trebui să îl iei în considerare este tusea seacă ce se intensifică pe zi ce trece. Majoritatea persoanelor care au cancer pulmonar se confruntă cu tusea seacă. Dacă tusea persistă mai mult de o lună, ar trebui să te prezinți la medic.

2. Infecții cronice

De cele mai multe ori, bacteriile sunt responsabile cu producerea de infecții precum bronșite sau pneumonii. Dacă te simți tot mai rău pe zi ce trece, dar ai și dureri în piept, ar putea fi un semn al cancerului pulmorar. Aceste infecții se datorează unei tumori sau a unui sistem imunitar scăzut.

3. Dureri în piept

Durerile în piept sunt unele dintre cele mai frecvente simptome ale cancerului pulmonar, mai ales dacă ele se intensifică atunci când când respiri, tușești sau râzi. Ar trebui să acorzi atenție și dacă durerile se prelungesc până în spate sau pe umeri. Dacă durerile sunt destul de intense, ar trebui să te prezinți la medic.

4. Scădere în greutate

În cele mai multe cazuri, ne bucurăm atunci când scăpăm de câteva kilograme în plus, însă nu ne dăm seama că acest lucru poate fi cauzat și de cancerul pulmonar. În cazul în care slăbești brusc și nu ai ținut nicio dietă, o cauză ar putea fi cancerul pulmonar.

5. Dureri osoase

Durerile osoase sunt un alt simptom al cancerului pulmonar. Dacă celulele canceroase au ajuns și la nivelul organelor, atunci ar trebui să te prezinți la medic de urgență. 

6. Umflături la nivelul gâtului

Asociem umflăturile la gât cu răcelile, însă ele pot fi asociate și cu cancerul pulmonar. Pe lângă asta, un alt semn pe care ar trebui să îl iei în considerare sunt durerile de mâini. 

7. Oboseală

Dacă te simți în mod constant obosită, acest lucru ar putea fi un simptom al cancerului pulmonar. Aproximativ 80% dintre persoanele care au cancer pulmonar au un asemenea simptom. Desigur, te poți simți așa și din alte cauze, precum stresul, programul dezorganizat, o dietă dezechilibrată. În cazul în care ai în mod constant aceste stări, cel mai bine este să te prezinți la medic.

8. Dureri musculare

În același timp, cancerul pulmonar poate provoca și dureri musculare. Celulele canceroase din plămâni produc hormoni care îți pot afecta și pot produce un sistem imunitar extrem de scăzut.

9. Nivel scăzut de calciu

Un nivel scăzut de calciu este extrem de periculos pentru organism, mai ales dacă nu conștientizezi asta. Poți recunoaște cu ușurință un nivel scăzut de calciu din organism datorită simptomelor precum urinat des, sete excesivă, constipație, oboseală, dureri de stomac, dar și amețeli.

Citește și:
Ce metodă contraceptivă ți se potrivește? 9 variante explicate

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din health & diet