Ce spun ispitele de la Insula Iubirii despre banii pe care îi câștigă pentru participarea la emisiune: „Ești în vacanță, e și o experiență…”

Insula Iubirii este una dintre cele mai populare emisiuni din România.

Ce spun ispitele de la Insula Iubirii despre banii pe care îi câștigă pentru participarea la emisiune: "Ești în vacanță, e și o experiență…"

Thailanda. Cupluri. Ispite. Vara. Sentimente. Trăiri. Împăcări. Despărțiri. Iubire. Gelozie. Show fenomen. Așteptare. Freamăt. Cel mai urmărit reality show din țară, Insula Iubirii, a revenit la Antena 1 din 21 iulie, cu Radu Vâlcan ca prezentator.

Oana Monea, despre banii pe care îi câștigă pentru participarea la Insula Iubirii

Oana Monea este una dintre cele mai cunoscute ispite feminine de la Insula Iubirii. Ea se află acum la cea de-a treia participare la show în această calitate, lucru care i-a adus numeroși fani pe rețelele de socializare, dar și critici.

Ea a detaliat într-o confesiune sinceră pe TikTok avantajele financiare de care beneficiază cei care apar în show-ul difuzat de Antena 1. Potrivit acesteia, participarea merită din plin, mai ales din perspectiva remunerației.

„Merită financiar să mergi la ‘Insula iubirii’. Chiar merită destul de mult. Sincer, pe lângă faptul că îți faci promovare, câștigi și foarte, foarte bine. Ești în vacanță, e și o experiență… poate, dacă e ca la Loto, pleci și cu un bărbat acasă. Poate, cine știe. Dar, da! Financiar se câștigă foarte bine. Așa că, aveți drum liber”, a declarat Oana Monea într-un live pe TikTok, care a fost distribuit de unul dintre fanii show-ului.

Pe TikTok se zvonește că ispitele cunoscute ar câștiga și 8.000 de euro pentru un sezon la Insula Iubirii, însă acestea sunt speculații, Antena 1 nu a dezvăluit niciodată sumele pe care ispitele le încasează.

Cu toate acestea, potrivit presei mondene, ispitele care participă pentru prima dată în această calitate la Insula Iubirii ar obține sume mult mai mici. Salariile lor ar varia între 1000 și 2000 de lei. Unele dintre ispite au reușit să negocieze sumele mai mari, dar acest lucru se datorează, în mare parte, popularității lor în mediul online sau datorită aparițiilor lor anterioare pe micul ecran.

În plus, primesc o vacanță gratuită într-un loc exotic, cu cazare, masă și distracție incluse, dar și o expunere media uriașă, ceea ce poate deschide uși pentru colaborări în social media, modeling sau alte proiecte artistice.

Ella Vișan de la Insula Iubirii a împlinit 28 de ani

Ella Vișan este una dintre cele mai controversate concurente din sezonul 9 de la Insula iubirii. Ea a venit la emisiune împreună cu iubitul ei, Andrei Lemnaru.

Cei doi s-au făcut remarcați rapid în rândul celorlalți concurenți de la emisiune, mai ales datorită atracției pe care Ella a afișat-o fără menajamente pentru ispita Teo. Potrivit surselor mondene, deși aveau programată nunta pentru toamna acestui an, Ella și Andrei s-au despărțit după participarea la emisiune.

Ella Vișan a împlinit 28 de ani și a transmis un mesaj neașteptat pe rețelele de socializare, acolo unde are deja o comunitate foarte numeroasă de fani.

„Încep prin a spune că.. să știți că nu sunt așa plângăcioasă, nu știu ce s-a întâmplat, cred că sunt aliniate planetele, glumesc. Sunt o femeie și îmi doresc să rămân în energia feminină, este ceea ce mi-am dorit dintotdeauna, să mă descopăr ca femeie. Vreau să mulțumesc tuturor celor care mi-au lăsat mie mesaje, contează, chiar contează. Prietenul meu cel mai bun mi-a luat flori, deși nu prea sunt eu cu florile, mă bucur în momentul în care le primesc.

Cred că niciodată nu o să fim fericiți cu adevărat pentru că, atâta timp cât încă mai avem așteptări ca unii oameni să fie acolo, deși ne-au demonstrat că nu vor fi, cred că nu ne vor da voie să fim fericiți. Știu că sunt un om diferit, știu ce om bun sunt. Ceea ce nu vreau eu să înțeleg, mă tot încăpățânez, de fapt, este că nu toată lumea are o inimă ca a mea, poate acum voi înțelege asta”, a transmis Ella Vișan.

Ella Vișan și Andrei Lemnaru au format un cuplu aproape trei ani și jumătate și aveau planuri serioase pentru o viață împreună. S-au cunoscut în Marea Britanie, au lucrat împreună, s-au tatonat și totuși și-au scris propria poveste. Ea declara înainte de emisiune că este cea organizată și hotărâtă, el a recunoscut că nu-i strică un îndemn să ducă totul la capăt.

Un nou cuplu s-a alăturat celui mai dur test al relațiilor, la Insula Iubirii

În testul care poate schimba întreaga viață a intrat o nouă pereche, dornică să-și găsească răspunsurile la întrebările dintre ei și deschisă să testeze tot ceea ce le poate oferi perioada petrecută în Thailanda.

George Vornicu și Ionela Coșa sunt împreună de peste 3 ani și vin din Brașov. „El a ieșit dintr-o căsnicie când ne-am cunoscut și nu-și mai dorea o relație serioasă”, povestește Ionela. Drumul i-a purtat totuși spre un scop comun și au depășit toate greutățile, reușind să-și scrie o poveste frumoasă împreună. Ce va urma pentru ei? Rămâne de văzut în următoarele ediții!

Citește și:
Michelle Obama, dezvăluiri despre cele două fiice ale sale. Ce decizie radicală a luat Malia pentru a se desprinde de părinții ei faimoși

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people