Carmen Grebenișan a vorbit sincer despre câștigurile din activitatea online.
Carmen Grebenișan se numără printre cele mai vizibile și influente figuri din mediul online românesc. Cu o comunitate uriașă de urmăritori pe Instagram, creatoarea de conținut își ține zilnic fanii conectați la viața ei profesională și personală. De-a lungul anilor, a reușit să transforme influența din social media într-o sursă de venit considerabilă.
Născută pe 12 iulie 1992, Carmen a crescut în grija bunicilor, întrucât părinții săi au plecat la muncă în Marea Britanie. La maturitate, s-a stabilit în Cluj-Napoca, împreună cu buna sa prietenă și parteneră de afaceri, Alina Ceușan, și ea o prezență constanță în mediul digital.
Viața amoroasă a creatoarei de conținut a trecut și prin momente dificile. După o relație care a durat câțiva ani și o căsnicie cu Alex Militaru, Carmen Grebenișan a confirmat în 2023 că mariajul lor s-a încheiat. La scurt timp după despărțire, a fost surprinsă în compania unui alt bărbat, iar în prezent are o relație stabilă cu Cristian.
Pe plan profesional, Carmen Grebenișan este una dintre cele mai bine remunerate creatoare de conținut din țară. Potrivit informațiilor publicate în presă, câștigurile sale lunare din activitatea online depășesc suma de 6.000 de euro. Într-un interviu recent, a vorbit deschis despre evoluția acestui domeniu:
„La ora asta, se câștigă foarte bine în online, mai mult decât din alte job-uri. Dar, ideea este că, dacă se creează ceva foarte rapid, se pierde foarte rapid. Așa că nu aș miza pe faima asta rapidă, care are loc în momentul de față. Eu cred că este destul de periculoasă pentru psihicul uman, cât și pentru esența acțiunilor tale. Dacă ai ceva de prezentat, lumea te urmărește în timp, ai o credibilitate creată, și asta nu poate să treacă ușor. Ori, dacă devii viral cu ceva pe TikTok, ai faimă momentan, dar îți pierzi esența dacă nu continui cu ceva consistent”, a declarat Carmen Grebenișan într-un interviu acordat publicației Click!
Activitatea ei nu se limitează la social media – Carmen conduce două afaceri. Una dintre ele vizează editarea publicațiilor periodice și a revistelor, iar în anul 2022 a înregistrat o cifră de afaceri de peste 181.000 de euro, din care profitul a fost aproape integral – 95%. Asta înseamnă un câștig mediu lunar de peste 6.100 euro.
În paralel, împreună cu prietena ei, Alina Ceușan, a fondat în 2016 o firmă specializată în producția de costume de baie, care a generat venituri de peste 84.000 de euro. Doar în 2023, Carmen Grebenișan a adunat în conturi mai bine de 172.000 de euro din activitățile sale, confirmând statutul său de antreprenor de succes în lumea digitală.
În prezent, Carmen este implicată într-o relație cu un tânăr pe nume Cristian, care a locuit în mare parte din timp în SUA, iar creatoarea de conținut a fost de mai multe ori în SUA pentru a-l vizita.
Într-un interviu acordat recent, Carmen Grebenișan a dezvăluit că partenerul ei locuiește acum în România, împreună cu ea.
„Culmea s-au unit viețile noastre și acum se întâmplă doar pe un singur continent, adică el locuiește împreună cu mine aici, în București. S-a mutat pentru o perioadă, adică ne-am mutat pentru o perioadă și în funcție de unde ne duce viața în viitor ne hotărâm dacă plecăm sau nu din țară”, a declarat ea pentru Cancan.ro.
Foto: Instagram