Cabral, mesaj emoționant pentru soția lui de ziua acesteia de naștere

Cabral Ibacka i-a transmis un mesaj emoționant soției sale de ziua acesteia de naștere.

Cabral, mesaj emoționant pentru soția lui de ziua acesteia de naștere

Andreea Ibacka a împlinit 37 de ani, iar cu ocazia asta, soțul ei, Cabral, i-a transmis un mesaj special pe rețelele de socializare. 

Andreea Ibacka și-a sărbătorit ziua de naștere departe de România, mai exact în Republica Dominicană, împreună cu soțul ei și de cei doi copii pe care îi au împreună, iar asta deoarece Cabral se află la filmările show-ului „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, emisiune pe care o prezintă alături de Adela Popescu și care va difuzată în curând la PRO TV. Prezentatorul TV i-a transmis soției sale pe Facebook un mesaj emoționant care a fost însoțit de o imagine cu ei și cei doi copii, Namiko și Tiago, la piscină. 

„La noi în familie, azi este despre Andreea.
Că-i ziua ei, și, deși îi place să mă necăjească mai tot timpul, uneori n-are încotro și trebuie să recunoască faptul că acest individ cu trup sculptat, împreună cu progeniturile Tiago și Namiko, o fac fericită în fiecare zi.
Ceea ce-i doresc și mai tare azi”, a fost mesajul scris de Cabral. 

Aceeași imagine a postat-o și Andreea Ibacka pe Instagram, alături de mesajul: „Sărbătorita a primit cel mai frumos cadou pe care l-a primit vreodată.”

Cabral și Andreea Ibacka formează unul dintre cele mai îndrăgite și apreciate cupluri din showbiz-ul românesc. Cei doi își fac frecvent declarații de dragoste pe rețelele de socializare și sunt apreciați pentru sinceritatea de care dau dovadă de fiecare dată. S-au cunoscut în 2007, atunci când erau colegi într-o telenovelă românească și sunt căsătoriți de 11 ani. Au împreună doi copii, o fetiță pe nume Namiko, și un băiețel pe care îl cheamă Tiago. Prezentatorul TV mai are o fată, Inoke, din căsnicia cu fosta lui soție, Luana Mitran.

Citește și:
Loredana, declarații inedite despre relația cu fiica ei, Elena: „De obicei, lumea fuge de răspundere sau de greu'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din people