Radu, băiețelul Ancăi Dinicu, a împlinit 2 ani, iar actrița a dezvăluit imagini inedite cu acesta și a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare.
Anca Dinicu a devenit mamă pentru prima dată în luna noiembrie a anului 2024. Actrița a născut un băiețel. Vedeta nu a oferit până acum mai multe detalii referitoare la naștere, dar a făcut public numele pe care ea și partenerul ei, Georgian Păun, l-au ales pentru fiul lor, mai precis Radu.
Cuprins
Anca Dinicu, care a anunțat recent despărțirea de partenerul ei, trăiește o nouă etapă în viața ei, de când a devenit mamă pentru prima oară în noiembrie 2024. Actrița dezvăluie ocazional imagini cu fiul ei, spre deliciul fanilor.
Radu, băiețelul Ancăi Dinicu, a împlinit 2 ani, iar actrița a dezvăluit imagini inedite cu acesta și a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare.
„2 ani cu Radu. Copilule, las asta aici pentru când o să poți tu să citești. Să știi că eu, mama ta, Anca Dinicu, cum mă strigi tu când nu răspund în secunda 2 la „mămica}, sunt mai fericită cu 2 inimi. Mi-ai dat ce n-am să pot eu să-ți ofer vreodată: bucuria pe care o lăsasem într-o bancă din școala generală, când am încetat să mai zâmbesc la un „bună dimineața”. Mi-ai dat „Nu-ul” pe care pot să-l rostesc fără să mă simt vinovată, punând mereu în balanță dacă merită să fac ceva sau prefer să stau în preajma ta. Pe tine am să te aleg mereu, cu tine vreau să văd ce a rămas din lume. Te iubesc și nu oricum, te iubesc fără să-mi permit să-ți cer înapoi ceva. La mulți ani, băiețelul meu minunat!”, a scris actrița în descrierea fotografiilor.
Anca Dinicu a surprins pe toată lumea cu anunțul că s-a despărțit de Georgian Păun, mai ales că într-un interviu acordat recent povestise că acesta a cerut-o și de soție.
Ea a postat pe social media o fotografie în care apare alături de acesta și a făcut câteva declarații despre separare.
„O mică schimbare în povestea noastră: eu și Georgian am ales să trecem de la statutul de iubiți la cel de buni prieteni. Suntem absolut ok, nu e loc de nicio dramă, pur și simplu am realizat că aceasta e cea mai bună formă prin care ne putem continua drumul. Formăm o echipă în creșterea copilului nostru și asta e tot ce contează. Mulțumim pentru gândurile bune! În caz că există”, a scris Anca Dinicu pe instastory.
Cei doi au avut o relație discretă, mulți aflând de povestea lor de dragoste abia atunci când actrița a anunțat că este însărcinată.
Georgian Păun este un fost jucător de baschet. Născut în 1994, a debutat în LNBM în sezonul 2012/2013, pe când juca la BC Timişoara. De atunci a adunat 137 partide în Liga Naţională, timp în care a strâns medii de 4,5 puncte şi 2,5 recuperări. În stagiunea precedentă, Păun reuşise medii de 8,4 puncte, 5 recuperări şi +11,2 la eficienţă pentru Athletic Constanţa, cel mai bun din carieră. Cu toate acestea, sportivul originar din Calafat a decis să se retragă după decesul idolului său, Kobe Bryant.
Anca Dinicu a vorbit deschis într-un interviu acordat recent despre lupta ei cu depresia post-natală și rolul de mamă. De altfel, actrița este cunoscută pentru sinceritatea cu care discută despre aspectele mai puțin plăcute ale vieții sale.
„Am avut și eu stări mai delicate și cred că e absolut normal. Hormonii joacă un rol uriaș, iar abia acum, după ce am trecut prin asta, realizez cât de mult ne influențează. Nici nu pot spune exact cum le-am depășit. Cred că, treptat, odată ce corpul începe să-și revină, când nu mai simți dureri fizice și când începi să ieși din casă, lucrurile se schimbă. Am simțit o diferență enormă în starea mea de spirit când am început să ies la plimbare cu cățelul sau să merg până la supermarket. Mă bucuram de parcă eram la Disneyland. Cât despre ideea de a mai deveni mamă… nu exclud, dar nici nu mă văd întorcându-mă prea curând în acel carusel. Și, realist vorbind, dacă nu se întâmplă într-un viitor apropiat, e posibil ca șansele să se diminueze. Dar, momentan, nu îmi bat capul cu asta. Sunt prezentă aici, acum, și încerc să mă bucur de tot ce am deja”, a povestit ea pentru VIVA!.
Întrebată dacă și-ar dori ca fiul ei să îi calce pe urme în ceea ce privește cariera. Anca Dinicu a subliniat că speră ca băiatul ei să aleagă ceea ce îl va face fericit cu adevărat.
„Să fie fericit și sănătos! Dacă le are pe astea două, sincer, nu mai contează în ce direcție o ia. Vreau doar să-și găsească drumul lui, ceva care să-l aprindă, să-i dea sens, să-l facă să se trezească dimineața cu chef de viață. Dacă, la un moment dat, mi-ar spune că vrea să plece în străinătate, pentru studii sau definitiv… cred că ceva din mine s-ar rupe, da. Orice mamă simte o strângere în piept când copilul ‘își ia zborul’. Dar nu i-aș arăta asta. L-aș încuraja cu tot ce am pentru că nu despre mine e vorba, ci despre el. Și, până la urmă, iubirea adevărată înseamnă și să știi când să lași mâna liberă. Aș reacționa cu bucurie, cu sprijin, cu emoție, normal, dar fără frică. Pentru că cel mai important e să-i fie bine lui, nu să-mi fie comod mie”, a mai spus ea..
Foto: Instagram