Paula Chirilă, declarații emoționante după ce s-a căsătorit civil cu Dan Giuvelic: „Asta se întâmplă când găsești omul potrivit”

Paula Chirilă și Dan Giuvelic au făcut un pas important în relația lor de cuplu și s-au căsătorit civil. Cei doi au ales ca evenimentul să fie într-un cadru restrâns.

Paula Chirilă s-a căsătorit recent civil cu partenerul ei, Dan Giuvelic. Cei doi și-au unit destinele în fața ofițerului stării civile vineri, pe 6 noiembrie, la Primăria Otopeni.

Paula Chirilă, confesiuni după cununia civilă

Paula Chirilă și Dan Giuvelic au ales să se căsătorească civil în cadrul unei ceremonii intime, având alături familia și prietenii foarte apropiați. Partenerul actriței, care este de profesie regizor tehnic, a ales personal buchetul de mireasă cu o zi înainte de ceremonia civilă, iar Paula Chirilă văzut aranjamentul floral chiar în ziua în care s-au căsătorit.

Paula Chirilă și Dan Giuvelic și-au dorit ca evenimentul să se desfășoare în discreție, motiv pentru care nici nu au dezvăluit înainte data exactă a cununiei lor civile. Pe Instagram, actrița a făcut mai multe confesiuni despre momentul special pe care l-a trăit. 

„Mă uit la cateva din fotografiile de la cununia noastră și îmi amintesc câtă emoție am avut ieri…
Dar îmi amintesc la fel de bine și liniștea pe care am simțit-o când l-am privit pe Dan. Îmi era atât de firesc să fiu acolo, lângă el…
Cred că asta se întâmplă când găsești omul potrivit. Viața parcă devine mai ușoară. O zi grea își mai pierde din greutate când ai cui să-i povestești cum a fost. O bucurie mică ține mai mult când o împarți cu cineva. Și, uneori, la capătul unei zile care a părut cât o săptămână, vă treziți râzând în bucătărie. Așa arată, pentru mine, iubirea în zilele pe care nu le fotografiază nimeni.
Dan, îmi place viața cu tine si tare frumos a fost să-ți spun toate astea, ieri, într-un singur cuvânt.
Da.”

Paula Chirilă se bucură de faptul că la cununia civilă au venit oamenii cu adevărat importanți din viața ei. 

„Ne-am căsătorit!
Când mă gândesc la 6 noiembrie, mă întorc la clipa în care eu și Dan am spus „DA” și mă emoționează și acum gândul că am putut împărți bucuria aceea cu oamenii noștri dragi.”

Cum a fost cerută în căsătorie Paula Chirilă

Paula Chirilă are o fiică, pe nume Carla, din relația cu fostul ei soț, Marius Aciu. Cei doi au decis să divorțeze după 12 ani de căsnicie. Cu toate că au ales să meargă pe drumuri separate, au păstrat o relație civilizată și comunică des în privința educației și creșterii fiicei lor.

Într-un interviu acordat recent, Paula Chirilă a povestit despre momentul în care partenerul ei, Dan Giuvelic, a cerut-o în căsătorie și că inelul de logodnă primit este exact cum și-a dorit.

„Eu am acceptat cu surprindere. Nu mă așteptam. Relația evoluează frumos (…) Noi am mai discutat, dar nu mai sunt în punctul în care să mai cred în acte (…) Nu mai era ceva ce atinsesem, nici el, nici eu. Am trecut amândoi prin căsnicie, știm cum e și asta a venit așa surprinzător pentru mine (…) A fost un moment spontan (n.r. – cel al cererii în căsătorie)”, a declarat Paula Chirilă, citată de Spynews.ro.

Ce spune actrița despre diferența de vârstă dintre ea și Dan Giuvelic

Paula Chirilă a vorbit deschis despre diferență de vârstă care există între ea și Dan Giuvelic. Actrița a fost invitată în cadrul emisiunii Furnicuțele de la Antena 1, unde a făcut mărturisiri despre viața ei amoroasă. Ea și Dan Giuvelic au o relație de aproximativ doi ani, acesta a mai fost căsătorit și din căsnicia anterioară are un fiu de șase ani.

„De vreo doi ani suntem împreună. Iubitul meu e mai tânăr cu vreo 15 ani. (…) El era regizor tehnic la teatrul respectiv (n.red. – când s-au îndrăgostit unul de celălalt) și și-a aruncat ochii spre mine și a zis „hmm.” Eram destul de sceptică, l-am întrebat câți ani are și am zis „aoleu”, a spus Paula Chirilă, la Furnicuțele, citată de Spynews.ro.

Relația celor doi a evoluat foarte repede, în ciuda diferenței de 15 ani dintre ei, astfel că s-au mutat împreună după doar câteva luni.

„Ne-am mutat împreună după trei luni. Nu mai avea rost. Eu stăteam mai mult la ea. Aveam un apartament închiriat și zic: „Eu plătesc chirie de luni de zile și nu am călcat pe acolo”, a explicat partenerul actriței.

Citește și:
Dana Săvuică, declarații despre noul ei partener, după divorțul de Răzvan Stanciu. Ce spune despre relația actuală

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people