Anca Serea a ajuns de urgență la un spital din Bulgaria. Ce probleme de sănătate are vedeta

Anca Serea a fost internată într-un spital din Bulgaria. Soția lui Adrian Sînă a povestit despre problemele de sănătate pe care le are.

Anca Serea a ajuns de urgență la un spital din Bulgaria. Ce probleme de sănătate are vedeta

Anca Serea a ajuns de urgență la spital în Bulgaria. Vedeta și soțul ei, Adrian Sînă, au plecat în Bulgaria, iar ea nu s-a simțit bine la un moment dat, motiv pentru care a cerut ajutor din partea medicilor. Anca Serea nu a putut fi alături de fiica ei, Sarah, care a împlinit 13 ani.

Prin intermediul unui live pe contul personal de Instagram, Anca Serea a mărturisit că a ajuns la spital din cauza anemiei severe pe care o are. „Am avut o problemă de sănătate. Nu știu câți dintre voi știți că eu am o problemă cu o anemie severă. Am plecat cu Adi (n.r. Adrian Sînă, soțul Ancăi Serea) în Bulgaria, la o întâlnire. Am fost la Varna cu mașina și am simțit că nu am o stare generală foarte bună. Adi a mers la farmacie, mi-a cumpărat niște calciu și magneziu, mi s-a făcut foarte rău, am vărsat. Am chemat ambulanța. Sistemul sanitar din Bulgaria este unul foarte defectuos, chiar și comparativ cu cel din România. Nu știu dacă mă credeți, dar eram chiar pe marginea prăpastiei. Nu mai auzeam cu urechea dreaptă, nu mai vedeam cu ochiul drept, nu am mai putut să mișc mâinile și picioarele”, a mărturisit Anca Serea.

Anca Serea a stat internată într-un spital din Bulgaria, iar ulterior a ajuns într-un alt spital din capitală. „Adrian s-a speriat și el foarte tare. Problema a fost că oamenii nu vorbeau engleză aproape deloc. M-au dus la un spital de acolo și m-au întrebat dacă vreau să stau internată 4 zile, că ei nu au nici cea mai vagă idee ce se întâmplă, era un spital cu secție Covid. Am refuzat să ne internăm, ne-au dus la un alt spital. Am ajuns cu greu acasă, la București. Am stat peste noapte în Bulgaria pentru că mi-a fost teamă să plecăm. Acum sunt la spital, analizele sunt destul de slabe în ceea ce privește hemoglobina și cantitatea de fier. Hemoglobina am avut-o 5,6; știu că normalitatea este între 12 și 16 la femeile de vârsta mea, iar fierul l-am avut 5.”

 

Vezi această postare pe Instagram

 

Multa sanatate va doresc tuturor si va Multumesc pentru incurajari ❤️!

O postare distribuită de Anca Sina Serea (@anca_sina_serea) pe

După ce a ajuns acasă, Anca Serea a transmis un mesaj în legătură cu starea ei de sănătate, mărturisind că se simte mai bine și că nu a acordat până acum importanță simptomelor pe care corpul i le transmitea. „În sfârșit am ajuns acasă! Și… sunt puțin mai bine! Sănătatea este cel mai prețios lucru din viața unui om. Iar ultima săptămână mi-a demonstrat din plin cât de mult contează să ai grijă de tine, nu doar pentru binele tău, ci și pentru al celor care depind de tine sau al celor care țin la tine. Poate o parte din voi, prietenii de aici ați aflat că am ajuns internată în spital din cauza anemiei. Este o problemă de care știam, dar nu i-am acordat niciodată importanța cuvenită. Corpul meu a vrut să îmi transmită mesajul că muncesc prea mult, mă odihnesc prea puțin și nu am ținut cont de tratamentul pe care a trebuit să îl urmez constant. Simptomele pe care le-am resimțit de data aceasta au fost ca un duș rece. Am crezut efectiv că… nu o să-mi revin. Iar familia și foarte mulți prieteni s-au îngrijorat nespus.”

Anca Serea și-a încheiat mesajul mulțumindu-le persoanelor care s-au gândit la ea în momentele grele prin care a trecut. De asemenea, îi îndeamnă pe toți să nu își neglijeze sănătatea. „Mulțumesc tuturor pentru că v-ați gândit la mine și poate v-ați rugat pentru binele meu. Vă rog pe toți care citiți această postare să aveți grijă de voi, să nu credeți că problemele de sănătate pe care le aveți dispar de la sine sau că aveți timp să vă ocupați de ele luna viitoare, poate anul viitor. Sănătatea noastră trebuie să fie o prioritate indiferent de orice!”

Citește și:
Kelly Osbourne este de nerecunoscut după ce a pierdut aproape 40 de kilograme

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people