Adrian Mutu a dedicat o postare emoționantă soției sale, Sandra, și fiului lor, Tiago. Fostul fotbalist a vorbit despre cât de importantă este familia pentru el.
Adrian Mutu a făcut o postare pe rețelele de socializare, în care a vorbit, cu emoție și recunoștință, despre familia lui.
Cuprins
Adrian Mutu se simte recunoscător pentru familia pe care o are, așa că a decis să își exprime acest lucru printr-un mesaj înduioșător de pe rețelele sociale.
„Momente simple, dar pline de iubire. Alături de soția mea și de @tiagomutu, unul dintre copiii noștri, îmi amintesc că adevărata fericire stă în clipele petrecute împreună. Familia, cea mai mare bogăție!”, a fost mesajul transmis de Adrian Mutu pe Instagram.
Povestea dintre Adrian Mutu și soția lui, Sandra, a început în 2014, la aproximativ un an după divorțul fostului fotbalist de Consuelo Matos Gómez. Adrian Mutu a povestit ulterior că o remarcase pe Sandra cu câțiva ani înainte ca relația lor să înceapă, după ce aceasta participase la Miss România.
Până să o întâlnească pe soția lui, antrenorul de fotbal a trecut prin două divorțuri. Fostul fotbalist a fost căsătorit cu Alexandra Dinu, alături de care are un băiat, pe nume Mario. Între 2005 și 2013, Adrian Mutu a fost căsătorit cu Consuelo Matos Gómez și au împreună două fete, pe Adriana și Maya. Ele locuiesc în Republica Dominicană, alături de mama lor.
Sandra Mutu a făcut un pas neașteptat în lumina reflectoarelor și s-a alăturat echipei Antena Stars. Discretă în aparițiile sale publice și obișnuită să fie mai degrabă în spatele poveștilor care au făcut-o cunoscută, Sandra va fi, de această dată, chiar în centrul lor: a intrat în lumea televiziunii și prezintă Retrospectiva Știrilor Antena Stars, în fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 09:00.
În cadrul unui interviu acordat recent, Sandra Mutu a vorbit deschis despre relația din prezent pe care o are cu fosta soție a lui Adrian Mutu, Consuelo Matos Gómez.
„Cred că maturitatea și faptul că toți am înțeles că cei mai importanți sunt copiii au avut un rol esențial. Nu cred că trebuie să existe competiție sau resentimente atunci când vorbim despre copii. Relația noastră s-a construit în timp și, pentru mine, faptul că putem fi împreună la momente importante pentru copii este un lucru foarte frumos”, a spus Sandra Mutu pentru VIVA!
În timp ce este apropiată cu Consuelo Matos Gómez, Sandra Mutu nu are o relație asemănătoare cu Alexandra Dinu. Actrița și antrenorul de fotbal au fost căsătoriți între 2001 și 2003 și au împreună un băiat, pe nume Mario.
„Foarte bine, dar cu Alexandra nu pot spune că s-a ajuns la aceeași apropiere. Nu am avut momente împreună. Probabil nici nu au existat ocazii.”
Foto Arhiva ELLE, Instagram