Adela Popescu, sfaturi pentru persoanele care sunt într-o relație: „O viață în armonie”

Adela Popescu le-a oferit o serie de sfaturi celor care se află într-o relație.

Adela Popescu, sfaturi pentru persoanele care sunt într-o relație: "O viață în armonie"

Adela Popescu și Radu Vâlcan formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri de vedete din showbiz-ul autohton. Au împreună trei băieți, pe Alexandru, Andrei și Adrian, iar foarte mulți sunt curioși să afle care este secretul relației lor. Prezentatoarea emisiunii Vorbește Lumea de la PRO TV a dezvăluit câteva detalii din intimitatea relației cu partenerul ei. 

Într-o postare publicată pe Instagram, Adela Popescu a împărtășit cu fanii ei câteva imagini din prima vacanță cu băiatul cel mare, Alexandru, care a fost în 2017. La acea vreme, au ales să meargă în Grecia și în ciuda faptului că vedeta și soțul ei erau și cu un copil în vârstă de 1 an în această călătorie, au reușit totuși să se descurce și să nu aibă parte de evenimente neplăcute, recunoscând că a fost o vacanță de neuitat. 

„În prima vacanță cu Alexandru, cea din 2017 din insula grecească Naxos, nu am avut zbor charter. Am luat avion până în Atena apoi ferry. Curată nebunie, cu un copil de 1 an, ați putea spune. Prima cazare a fost mai mult decât modestă, a două și mai și. Noroc că erau poziționate excelent și aveau terase mari chiar pe plajă.
Mașina pe care am închiriat-o era cam cât chiuveta de la baie și aerul condiționat mergea când și când.
Nu prea am găsit plaje cu baldachine și nici petreceri cu dj și șampanie.
Dar a fost o vacanță de neuitat.
Perfectă! Asociez fiecare fotografie cu un sentiment de bine, de încântare, de liniște.
Și asta pentru că am reușit, eu și Radu, să ne armonizăm, să fim pe aceeași lungime de undă. Sau în care am avut norocul să ni se întâmple așa.”

Cu ocazia asta, Adela Popescu le-a oferit și o serie de sfaturi persoanelor care sunt implicate într-o relație

„Au fost vacanțe în care am avut toate cele de mai sus, dar nu eram noi în cel mai bun mood, așa că pe acelea aproape că le-am uitat.
Morală: faceți tot ce vă stă în putință să păstrați veselia în casa voastră, în relația voastră, în familia voastră.
Puneți muzică, gătiți împreună, începeți un serial în doi, stabiliți o zi pe săptămână în care să aveți un moment doar voi, partenerii.
Din armonia voastră se naște o viață în armonie.☺️
Nici nouă nu ne iese mereu, dar merită fiecare moment în care realizăm că e mai bine să ne fie bine decât să avem dreptate”, a scris Adela Popescu pe Instagram. 

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Adela Popescu (@adela_popescu)

Citește și:
Raluca Bădulescu, decizie neașteptată după ce a anunțat că divorțează: „Depinde de zile…'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din people