De ce Adela Popescu se teme că nașterea celui de-al treilea copil al său va fi una complicată

Adela Popescu se teme că nașterea celui de-al treilea copil al său va fi una complicată. Actrița și prezentatoarea TV a povestit despre cum au decurs și celelalte nașteri prin care a trecut.

De ce Adela Popescu se teme că nașterea celui de-al treilea copil al său va fi una complicată

Adela Popescu se teme că nașterea celui de-al treilea copil pe care îl așteaptă va fi una complicată. Actrița și prezentatoarea TV mai are încă doi copii, Alexandru și Andrei, din relația cu soțul său, Radu Vâlcan, și el actor și prezentator TV. Aceasta a povestit cu ce se confruntă înainte de naștere și în legătură cu ce are cele mai mari emoții.

Deși a mai trecut prin două nașteri până acum, Adela Popescu se teme de protocolul diferit, în timpul pandemiei, dar și de unele condiții fizice ale sale care au afectat-o și în trecut și care i-ar putea pune probleme la naștere. În emisiunea Vorbește lumea de la postul de televiziune Pro TV, ea a spus mai multe. „În primul rând, acum mă preocupă foarte tare care este chestia cu Covid-19. Nu atât că m-aș putea îmbolnăvi, cât că protocolul, în clipa în care te internezi și ești pozitivă, presupune să fii mutată la o maternitate de suport Covid. Asta înseamnă că naști cu medicul de gardă și n-ai voie să-ți vezi copilul, nu știu dacă o săptămână sau două, ceea ce, cumva, nu e chiar o bucurie. De-asta am spus că ar fi ideal ca în ultimele două săptămâni, cel puțin, să mă cam izolez”.

Adela Popescu se teme și de o afecțiune care i-a pus probleme la primele sale nașteri: „Într-adevăr, am început să am și mari emoții pentru naștere pentru că, dacă la prima mi s-a părut că a fost complicat și dureros, dar m-am gândit că a fost o întâmplare, la a doua m-am dus mult mai relaxată și a fost chiar mai greu. Acum, a treia oară, am o certitudine că va fi foarte greu.” Este vorba despre probleme la coloana vertebrală, care îi provoacă dureri, cu atât mai mult în cazul travaliului: „Când copilul coboară se așază pe niște terminații nervoase ale coloanei… Deci mie când îmi începe travaliul nu am doar durere pe contracție, am o durere constantă, ca atunci când cineva îți apasă pe măduvă, deci pe nervi, plus intensitatea de la contracție. Durerea e foarte mare”, a mărturisit actrița.

Chiar dacă Adela Popescu se teme că nu va avea parte de o naștere ușoară, se bucură să vadă că Alexandru și Andrei, copiii ei, abia așteaptă să își cunoască fratele: „Cei mici, pe care îi am alături, sunt o oglindă a noastră și, oricât de înțelegători cred eu că sunt, au și ei tot felul de… Andrei își așteaptă frățiorul cu foarte mare dragoste, când îi spun că am un bebe în burtă îmi dă un pumn… Alexandru, în schimb, a mai trecut prin asta.”

„Mă gândesc o dată la naștere, mă sperie povestea cu Covid și mă mai sperie felul în care voi gestiona afecțiunea pe care o pot oferi celor trei copii. E vorba de o foarte bună organizare, pornind de la orele de somn. (…) Mă consumă să încerc să găsesc o soluție ca să petrec cât mai mult timp cu fiecare în parte”.

Citește și:
Cum arată astăzi Caroline Léon, fiica lui Catrinel Menghia

Foto: Arhiva ELLE

Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people